Asigurări sociale – stabilirea sumei contributive în cazul existenţei a două raporturi de muncă simultane, în care a operat plafonarea contribuţiei individuale de asigurări sociale la valoarea de 5 ori câştigul salarial mediu brut, pentru fiecare loc

DREPTUL MUNCII ŞI DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

Rezumat

Sumele contributive în raport de care se stabileşte punctajul realizat de reclamant în perioada ianuarie 2003 – iulie 2007 sunt cele menţionate în declaraţiile nominale de asigurare, depuse potrivit legii, pentru care a fost reţinută contribuţia de asigurări sociale datorată de angajat. In acelaşi sens, instanţa are în vedere şi principiul contributivităţii, potrivit cu care principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salariată pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat. 
Această interpretare nu contravine dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 19/2000, întrucât acesta nu face vorbire despre plafonarea aplicată la veniturile totale ale salariatului, ci la cele realizate în raport de fiecare angajator. Astfel, din interpretarea art. 6 alin. (1) pct. 1 rezultă că este dobândită calitatea de asigurat la fondul public de asigurări sociale, pe fiecare loc de muncă, iar fiecare angajator declară şi plăteşte lunar CAS pe venitul  înregistrat de salariat. Se constată, aşadar, că sintagma „venituri salariale” folosită are scopul de a atribui individualitate fiecărui câştig salarial acordat de angajatori diferiţi, elementul de diferenţiere fiind reprezentat de plata distinctă a CAS de către cei doi angajatori. 

Această concluzie este rezultatul unei interpretări sistematice a dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, în care obligaţiile de plată a acestei contribuţii sunt analizate în strânsă legătură cu raportul angajat-angajator. Prin urmare, obiectul reglementării în lege l-a constituit fiecare raport de muncă distinct, în care au fost realizate venituri de natură salarială, dat fiind că atât pentru angajat, cât şi pentru angajator au fost stabilite obligaţii specifice de plată a acestei contribuţii. 
In plus, modificarea ulterioară din Codul fiscal, inserată în cuprinsul art. 2964 (2) „În situaţia în care totalul veniturilor prevăzute la alin. (1) este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, contribuţia individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului”, este convergentă cu ceea ce instanţa a statuat pe cale de interpretare, pentru perioada anterioară acestei  modificări legislative.

– Legea nr. 19/2000: art. 5, art. 6, art. 18-36, art. 78 alin. (1) 
– Legea nr. 263/2010: art. 10, art. 96 alin. (2) 
– Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal): art. 2964