Informații pentru bibliotecari
Încurajăm bibliotecarii să includă această revistă în registrul electronic al bibliotecii. De asemenea, poate fi demn de remarcat faptul că sistemul de publicare open source al acestei reviste este potrivit pentru ca membrii comunității academice să îl utilizeze pentru reviste în a căror editare sunt implicați (see Open Journal Systems).
Revista română de jurisprudență (RRDJ) se înscrie în gama periodicelor de specialitate, propunându‑și să reprezinte un spațiu interactiv, de dezbatere a tendințelor din practica judecătorească or, acolo unde aceasta prezintă un caracter neunitar, un loc în care să se propună și, mai ales, să se argumenteze soluția.
În vederea publicării în revistă, se vor trimite hotărâri judecătorești rezumate și prefațate de un titlu cuprinzând cuvinte‑cheie care să permită identificarea problemei de drept tratate, după tipicul utilizat în culegerile de jurisprudență, și de „pilule”, adică de un extras relevant din considerentele hotărârii, care dezleagă teoretic (impersonal) problema de drept. Vor fi indicate distinct prevederile legale relevante în interpretarea și aplicarea cărora a fost pronunțată hotărârea.
Rezumatul hotărârii judecătorești presupune anonimizarea părților litigiului și va cuprinde doar aspectele de fapt și de drept necesare pentru evidențierea și susținerea problemei de drept reflectate în „pilulă”, urmând a fi înlăturate pasajele care nu au legătură cu aceasta.
Totodată, revista – propunându‑și ca această practică să fie extinsă și să devină o constantă a revistei – roagă colaboratorii să întocmească note sau comentarii, aprobative sau critice, pe marginea hotărârilor rezumate, dat fiind faptul că RRDJ aspiră la rangul unei colecții de hotărâri publicate sub semnul rigorii științifice, cu semnalarea, ori de câte ori este cazul, a lucrului bine judecat și, de ce nu, a controversei sau chiar a greșelii.
Este locul a sublinia că, pentru a fi apreciate ca publicabile, hotărârile trimise trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele cerințe:
– să cuprindă dezlegări de drept interesante;
– să fie rezultatul unei greșeli de judecată, greșeală care, urmare a publicării hotărârii, însoțită de o notă sau un comentariu critic, va putea fi evitată pe viitor;
– să fie pronunțate în legătură cu aplicarea unui act normativ de dată mai recentă (de preferință în ultimii 1‑3 ani);
– să fie pronunțate în materii de aplicare mai puțin frecvente.
Revista își rezervă dreptul de a publica un comentariu în legătură cu materialul transmis de colaboratori, în scopul de a reflecta opinii juridice diferite ori concurente asupra problemei de drept discutate și să contribuie astfel la dezlegarea acesteia în lumina dreptului pozitiv și a jurisprudenței relevante, română sau străină.
În rubrica „Dezbateri”, revista urmărește publicarea de sinteze de jurisprudență – a uneia sau mai multor instanțe – pe probleme de drept concrete, precum și de articole, dezbateri sau puncte de vedere cu privire la aspecte de actualitate ale jurisprudenței instanțelor, abordări teoretice care, pornind de la jurisprudență, se întorc la aceasta pentru a o ajuta în limpezire și unificare. În vederea publicării materialelor transmise pentru rubrica „Dezbateri”, acestea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu un rezumat și cuvinte‑cheie, de preferință cu traducerea acestora în limba engleză.