Motive de recurs invocate omisso medio privind rolul activ al instanţei

DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Rolul judecătorului în cadrul procesului civil este determinat de următoarele atribuţii: în tot cursul procesului va recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere şi va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare; oferă calificarea corectă a cererii şi a actelor şi faptelor deduse judecăţii în raport cu conţinutul acestora şi nu după denumirea dată de parte; conduce dezbaterile şi poate să ia orice măsură legală pentru buna desfăşurare a procesului; pune în discuţia părţilor orice aspect de fapt sau de drept, chiar dacă nu a fost menţionat în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare, dacă poate duce la soluţionarea cauzei; poate invoca din oficiu încălcarea normelor de ordine publică; poate să reţină probe legale din oficiu, chiar fără voinţa părţilor, însă le va pune în discuţia contradictorie a părţilor; oferă părţilor îndrumări în scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor acestora.

Aceste atribuţii sunt limitate însă de principiul disponibilităţii, partea putând să dispună de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale pe care legea i le acordă.

Ceea ce se pretinde în cauză de către recurent nu priveşte calificarea corectă a cererii în raport cu conţinutul acesteia şi nu de denumirea greşită a acesteia, ci chiar posibilitatea instanţei de a alege pentru reclamant temeiul de drept potrivit pentru admiterea cererii, substituindu-se astfel rolului de apărător al acesteia.

În acest context este vădit neîntemeiată critica formulată, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile mai sus citate, ceea ce nu poate fi permis. Judecătorul nu poate rupe echilibrul procesual, constituindu-se într-un apărător al reclamantului, întrucât şi partea adversă beneficiază de dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe imparţiale.

Împrejurarea că tribunalul a reţinut că cererea ar putea fi întemeiată pe o altă instituţie juridică (uzucapiunea), constatând netemeinicia cererii în raport cu calea aleasă de reclamant (accesiunea), nu îi conferă acesteia nici dreptul, nici obligaţia de a schimba cauza dedusă judecăţii, cu atât mai puţin în faza procesuală a apelului. Se reţine astfel că nu denumirea dată de parte cererii este greşită, ci calea aleasă de reclamant nu îl îndreptăţeşte la valorificarea dreptului pretins.

Pe de altă parte, în privinţa criticii aduse hotărârii primei instanţe în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 22, se reţine că în cadrul cererii de apel reclamantul nici nu a invocat încălcarea acestor prevederi privind exercitarea rolului activ al judecătorului, fiind formulate exclusiv critici pe fondul cauzei. În acest sens, Curtea apreciază că această critică referitoare la hotărârea de primă instanţă nici nu poate fi primită în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. pr. civ., potrivit cărora motivele de casare nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului. Consacrând regula inadmisi-bilităţii criticilor formulate omisso medio, legiuitorul a înţeles să acorde garanţii supli-mentare caracterului extraordinar al recursului, văzut exclusiv ca o verificare a legalităţii hotărârii pronunţate în apel. Aceasta este deopotrivă una dintre aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac.

– Codul civil: art. 492

– Codul de procedură civilă: art. 488 pct. 5, art. 22