Rolul instanţei în identificarea şi stabilirea temeiului de drept. Respectarea principiului disponibilităţii. Interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. pr. civ.

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Rezumat

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 22 C. pr. civ. rezultă că invocarea greşită a unui text de către o parte nu impietează asupra dreptului instanţei de a stabili şi aplica textul corect situaţiei de fapt fundamentată de către parte. Excepţie face situaţia prevăzută de alin. (5) al art. 22 C. pr. civ., însă o astfel de situaţie nu se regăseşte în cauză.

Faptul că părţile au invocat articole diferite sau reglementări diferite ale dobânzii ce se solicita a fi acordată în cauză, nu constituie o încălcare a limitelor învestirii instanţei, însă relevă că părţile nu au încheiat un acord prin care să stabilească o anumită calificare juridică a acţiunii, poziţiile lor fiind divergente în faţa primei instanţe în ceea ce priveşte textul în baza căruia se determină cuantumul dobânzii.

Cu alte cuvinte, reclamantul a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect obligarea la plata daunele interese în temeiul principiului dezdăunării integrale. În ceea ce priveşte cuantumul acestor dobânzi a făcut trimitere la dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 13/2011, iar pârâta a invocat aplicarea dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ. În aceste condiţii, invocarea de către apelant a altui articol din O.G. nr. 13/2011 pentru a-şi fundamenta pretenţiile nu reprezintă o modificare a cauzei acţiunii, ci o explicitare a pretenţiilor defectuos şi incomplet motivate în drept în faţa primei instanţe.

Dispoziţiile art. 478 alin. (4) C. pr. civ. sunt relevante pentru ipoteza în care, de exemplu, în condiţiile unei redactări defectuoase, imprecise a cererii ori a lipsei rolului activ al primei instanţe nu s-a observat că pretenţiei principale îi era ataşată, implicit, şi o altă pretenţie, în absenţa rezolvării căreia cererea principală fie nu îşi are o rezolvare corectă, fie primeşte o rezolvare incompletă.

– Codul de procedură civilă: art. 22 alin. (4), art. 478 alin. (2) şi (3)

– O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011