Revizuire. Contrarietate de hotărâri. Invocarea nerespectării efectului pozitiv al lucrului judecat. Acţiune promovată înainte de modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018. Aplicarea legii în vigoare la momentul declanşării proces
DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL
Rezumat
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 C. pr. civ. , dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Astfel, în situaţia în care procesul a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, prevederile art. 513 alin. (4) C. pr. civ. , în forma introdusă prin actul normativ menţionat – care vizează aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din cod şi în cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv -, nu pot fi avute în vedere în soluţionarea cererii de revizuire, fiind aplicabile dispoziţiile aceluiaşi text de lege, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, care nu prevedeau posibilitatea ca şi hotărârile judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat să facă obiect al revizuirii, limitând posibilităţile de soluţionare a cauzei de către instanţă la dispoziţia anulării celei din urmă hotărâri.
- Codul de procedură civilă: art. 24, art. 430, art. 431, art. 509, art. 513