Imobil preluat abuziv de către Stat. Acțiune în revendicare de drept comun inițiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 având ca obiect un teren și o construcție edificată pe respectivul teren. Sarcina probei dreptului de proprietate.

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Rezumat

Obligația de a face dovada dreptului de proprietate pretins, precum și a faptului posesiei exercitată fără drept de pârât aparține întotdeauna reclamantului, în virtutea principiului „actori incubit probatio”. Așadar, condiția „sine qua non” pentru promovarea cu succes a acțiunii în revendicare este ca reclamantul să‑și probeze dreptul de proprietate și abia ulterior se verifică poziția juridică a pârâtului, respectiv în ce măsură titlul exhibat de acesta poate paraliza sau nu acțiunea reclamantului.

În cazul în care nu se face dovada dreptului de proprietate asupra construcției reven­dicate pe baza unor acte primare de proprietate nu se poate apela la prezumția de proprie­tate din domeniul accesiunii imobiliare artificiale în lipsa unei cererii privind învestirea instanței cu constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construc­ției edificate de proprietarul terenului cu materialele sale.

Deși art. 6 din Legea nr. 213/1998 conferă instanțelor judecătorești competența de a stabili valabilitatea titlului statului, nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii în revendicare ca efect al omisiunii reclamanților de a învesti instanțele de fond cu un capăt de cerere distinct cu acest obiect formulat în contradictoriu cu Statul Român. Aceasta întrucât o atare cerere nu se constituie într‑o pretenție de sine stătătoare, valabilitatea titlului statului putând fi analizată, incidental, în cadrul acțiunii în revendicare, în care este necesar a se determina titlul preferabil – ceea ce presupune că nu trebuie avută în vedere exclusiv persoana care posedă bunul, ci trebuie avute în vedere drepturile autorilor de la care provin titlurile în discuție.