Taxă de peiaj pentru utilizarea drumurilor forestiere. Condiţii

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Autori

  • Jud. dr. Viorel Terzea Autor

Rezumat

Persoanele impozabile au dreptul să-şi deducă TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii numai dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative şi anume ca achiziţiile de bunuri şi prestările de servicii să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile şi să aibă la bază facturi care conţin obligatoriu toate informaţiile necesare dreptului de deducere.

În verificarea îndeplinirii primei condiţii, premisa probatorie este reprezentată de existenţa acestora operaţiuni, de caracterul lor efectiv, pentru că după stabilirea acestui fapt se poate aprecia caracterul impozabil al operaţiunii.

O asemenea interpretare este conformă şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în această materie. În aceste sens, Curtea a statuat că existenţa unei legături directe şi imediate între o anumită operaţiune în amonte şi una sau mai multe operaţiuni în aval ce dau naştere unui drept de deducere a TVA‑ului este, în principiu, necesară pentru ca dreptul de deducere a TVA‑ului în amonte să îi fie recunoscut persoanei impozabile şi pentru a determina întinderea unui astfel de drept

Conform art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1 vechiul C. fisc. ajustarea taxei deductibile intervine în ipoteza în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice.

Potrivit art. 149 alin. (2) lit. b) vechiul C. fisc. în cazul achiziţiei de bunuri imobile perioada de ajustare este de 20 de ani. De asemenea conform art. 149 alin. (5) lit. a) vechiul C. fisc. „pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa afe-rentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial”.

Prin urmare atunci când pe baza elementelor obiective se poate concluziona că bunul de capital pentru care s-a exercitat dreptul de deducere este folosit în scopul altor activităţi decât operaţiunile economice ale persoanei impozabile atunci va interveni ajustarea taxei deductibile pentru întreaga perioada de 20 de ani

Descărcări

Publicat

19.12.2023

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)

1 2 3 4 5 > >>