Calificarea naturii contestaţiei la executare raportat la toate motivele de nelegalitate invocate de către debitorul contestator. Obligaţia instanţei învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare de a manifesta rol activ şi de a se pronunţa asupra t

DREPT CIVIL ŞI PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Este adevărat că, prin contestaţie recurenta a solicitat, la modul general, anularea tuturor actelor şi formelor de executare din dosarul execuţional nr. [...], însă în aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. pr. civ. de la 1865, judecătorul fondului trebuia să-i ceară contestatoarei să prezinte explicaţii, oral sau în scris, cu privire la actele de executare pe care înţelege să le conteste, precum şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu au fost menţionate prin cererea introductivă ori prin întâmpinare, aceasta cu atât mai mult cu cât, ca act de executare contestat, debitoarea a anexat cererii de chemare în judecată chiar somaţia imobiliară nr. [...]/14.10.2019 şi publicaţia de vânzare nr. [...]/14.10.2019.

Şi aceasta întrucât potrivit art. 399 alin. (1) C. pr. civ. de la 1865, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. Or, din interpretarea teleologică a acestor dispoziţii legale, rezultă că se poate formula contestaţie la executare nu numai împotriva executării silite însăşi, ci şi împotriva oricărui alt act de executare, în speţă, neputând fi ignorate actele de executare silită ataşate chiar cererii introductive de instanţă şi în raport de care termenul legal de contestare nu a fost încălcat, cum corect a învederat şi recurenta contestatoare.

Aspectele învederate de către intimată în întâmpinare, relativ la lipsa invocării de către debitoarea contestatoare, în concret, a vreunor critici de nelegalitate împotriva somaţiei imobiliare nr.[...]/14.10.2019 şi publicaţiei de vânzare nr.[...]/14.10.2019, nu scuteşte instanţa de judecată de obligaţia de a lămuri şi fixa în concreteţea sa obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a se pronunţa în consecinţă asupra a tot ceea ce s-a cerut, dând astfel curs îndatoririi sale de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii situaţiei de fapt şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

– Cod de procedură civilă de la 1865: art. 129 alin. (4), art. 399 alin. (1), art. 401 alin. (1)