Natura juridică de ordine publică sau de ordine privată a decăderii din termenul de 3 ani reglementat de art. 937 alin. (2) C. civ. Consecinţele invocării sale asupra acţiunii în revendicare formulate cu încălcarea termenului de 3 ani
JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ
Cuvinte cheie:
ordine publica, natura juridicaRezumat
Decăderea de drept substanţial este calificată ca fiind de ordine publică sau de ordine privată în funcţie de natura interesului ocrotit prin norma ce stabileşte termenul. În baza unor considerente expuse prin prezenta lucrare, apreciem că neexercitarea acţiunii în revendicarea bunului mobil în termenul de 3 ani reglementat de art. 937 alin. (2) C. civ. se sancţionează printr‑o decădere de ordine privată, fiind necesară invocarea acestei sancţiuni, pe cale de apărare, de partea adversă.
În prima speţă expusă, prin hotărârea instanţei de apel, care a reanalizat în fond acţiunea în revendicare formulată, instanţa a evaluat din oficiu termenul de 3 ani, constatând că acesta este împlinit şi că acţiunea este neîntemeiată, fără ca decăderea să fi fost însă invocată de către pârât.
Pe de altă parte, în cea de‑a doua speţă, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiunea în revendicare, reţinând că decăderea prevăzută la art. 937 alin. (2) C. civ. nu ar putea fi invocată din oficiu. Ulterior, în contextul aceloraşi considerente, instanţa a constat că termenul de decădere este oricum întrerupt prin constituirea reclamantului ca parte civilă în faza urmăririi penale efectuate împotriva pârâtei. Apelul formulat împotriva acestei sentinţe a fost admis şi a schimbat în tot sentinţa civilă în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale subsecventă, al respingerii cererii principale, fără a mai ajunge în etapa analizei fondului.