Interviu cu prof. univ. dr. Dana Tofan Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureșt

Rezumat

Evelina Oprina: Vă mulțumesc, stimată doamnă Profesor, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență, revistă care în anul 2022 este dedicată memoriei profesorului univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu.

Dana Tofan: Și eu vă mulțumesc la rândul meu, pentru oportunitatea de a-mi permite evocarea unui mare Profesor al Facultății de drept din Universitatea din București.

Evelina Oprina: Ca o colaboratoare apropiată și colegă a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu, care este cea mai puternică impresie pe care o păstrați și astăzi despre Profesor?

Dana Tofan: Înainte de a deveni colegi, cu limitele cuvenite unei asemenea calități, dânsul din poziția de profesor, eu din poziția de asistent universitar, Profesorul Viorel Mihai Ciobanu mi-a fost Profesor, în anul al patrulea de facultate, la disciplina Drept procesual civil. În toamna anului 1984 am intrat în anul al patrulea de studii la Secția Drept economic-administrativ a Facultății de drept din Universitatea din București. Am avut șansa să-l am Profesor atât la cursuri, cât și la activitatea de seminarizare.

Păstrez și acum în memorie, statura impunătoare, vocea caldă și pătrunzătoare a Profesorului, seriozitatea și dorința nemărturisită de a ne pregăti cât mai bine, de a ne determina să pătrundem prin logică și acuratețe în tainele unei discipline esențiale pentru activitatea instanțelor judecătorești.

Amintirile sunt legate, mai ales, de activitatea de seminarizare, când Profesorul este mai apropiat și cu prezența și cu sufletul de tinerii pe care-i are în față. O dată, întreaga grupă am avut de rezolvat o speță. O citeam, ne gândeam la ea și nimeni nu a avut curajul să răspundă. Niciunul nu era suficient de pregătit. Profesorul tăcea, a așteptat preț de câteva minute. Apoi a părăsit în liniște sala 124 în care ne aflam, evident supărat. Ne-a luat prin surprindere. Ne uitam unul la altul și nu știam ce să ne spunem. A fost o lecție de viață, în tăcere, fără vorbe. Niciodată nu s-a mai întâmplat de atunci să nu răspundem la seminar. Ne-am pregătit de fiecare dată, temeinic.

Cu altă ocazie, ne-a dus în sala de judecată. Dorea să știm cum decurg lucrurile într-o instanță, în viața de zi cu zi. A fost o experiență fascinantă la acea vreme. Stătea într-o bancă, mai în spate, în sala de judecată, iar noi îl înconjuram, tăcuți, dornici de cunoaștere și ne explica pas cu pas, ce se întâmplă, la fiecare dosar, analiza reacția judecătorului, a avocaților, a martorilor, a părților și ne explica răbdător, cu voce joasă, pașii procedurali, inclusiv, în unele situații, chiar inadvertențele din intervențiile participanților la actul de justiție.

Atunci, în anii studenției mele, îl credeam puțin mai în vârstă, mai ales, în raport cu gradul de cunoaștere al dreptului, care așa cum gândim de regulă, se consolidează doar cu trecerea timpului. Prezentarea materiei era clară, convingătoare, sistematizată, plină de elocvență, demonstrând o cunoaștere temeinică.

În semestrul al doilea al ultimului an de facultate, când s-a pus problema alegerea temei de licență și a profesorului îndrumător, deși gândul îmi rămăsese la Dreptul admi-nistrativ și la profesorul Iorgovan, a cărui colaboratoare am ajuns, prin titularizare în facultate, în anul 1992, după o profundă reflecție, am ales „Procedura divorțului” și pe Profesorul Viorel Mihai Ciobanu, în calitate de coordonator.

Iată că în prezentarea mea, am simțit nevoia să pun accentul pe calitatea de Profesor, definitorie, în raport cu trecutul meu, de studentă a acestei facultăți.

După titularizarea în facultate, timp de 6 ani am desfășurat activitatea sub decanatul profesorului Corneliu Bârsan, iar din anul 1998, Profesorul Bîrsan plecând la Strasbourg, conducerea facultății a fost preluată timp de un deceniu, de Profesorul Viorel Mihai Ciobanu.

Evelina Oprina: Ați făcut echipă cu Profesorul Viorel Mihai Ciobanu în conducerea Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Cum a fost colaborarea cu Profesorul atât din perspectiva profesională, cât și din cea umană?

Dana Tofan: Am să povestesc cum a debutat colaborarea cu Profesorul, în conducerea Facultății. M-a marcat. Eram în parcul Cișmigiu, la locurile de joacă pentru copii, cu Mihai, băiatul meu, atunci în vârstă de 2 ani și jumătate. M-a sunat Decanul Ciobanu și m-a rugat să mă duc la facultate să discute ceva cu mine. Am intrat puțin în panică, întrebându-mă ce ar putea să-mi spună, dacă era ceva în neregulă legat de activitatea mea din ultima perioadă. A venit soțul meu, a preluat copilul să-l ducă acasă și m-am grăbit spre facultate.

În anticameră se afla Claudia Moarcăș care mi-a cerut zâmbind să nu refuz ce avea să-mi propună Decanul. A fost o dovadă de încredere în capacitatea mea de a exercita o funcție în conducerea facultății, alături de dânsul și de ceilalți membri ai echipei, din anul 2002, în calitate de secretar științific, și ulterior, din anul 2006, în calitate de prodecan.

Colaborarea în conducerea facultății, timp de 6 ani, alături de Decanul Ciobanu, prodecanii Constantin Mitrache și Valerian Cioclei, iar din anul 2006 și alături de Luminița Dima, a fost o experiență solicitantă, prin timpul alocat, în fiecare zi mă aflam câteva ore, în biroul primit de la etajul 1 al Palatului Facultății, dar a fost mai ales, o perioadă de învățăminte, de experiențe, de evenimente în care am fost implicată prin natura funcției.

Decanul Ciobanu a condus cu autoritate facultatea, urmărind întotdeauna binele acesteia, fiind un vizionar  demersurile legate de ceea ce numim astăzi, moștenirea Stoicescu, mai mult decât atât, cu aprobarea consiliului profesoral de atunci s-au luat decizii de natură financiară care au permis obținerea unor sume considerabile aflate în prezent, într-un cont cu regim special al facultății, sume destinate în principal, consolidării clădirii Palatului facultății, dar și îndeplinirii unor sarcini precum acordarea unor burse unor studenți merituoși, fără posibilități materiale.

Am participat la diferite evenimente, inclusiv mese de protocol, alături de Decanul Ciobanu și ceilalți colaboratori și am simțit adesea sub privirea serioasă și vorba molcomă, dar categorică, un suflet delicat, grijuliu, atent cu cei din jur, și mai ales, cu cei din echipa sa, din care noi cu mândrie făceam parte. Baluri ale bobocilor, baluri de absolvire, seri de Crăciun, le-am bifat pe rând, în această perioadă, de cele mai multe ori, alături de Decanul nostru, aparent serios și autoritar, în realitate, apropiat și radiind blândețea dascălului dornic de a transmite cunoaștere și sfaturi de viață, studenților, celor din jur. Am învățat multe de la dânsul, în cei 6 ani de colaborare în conducerea facultății: spiritul de echipă, viziunea privind viitorul facultății, asumarea răspunderii pentru deciziile luate.

Mai înainte de toate, mi-a rămas în minte seriozitatea întâlnirilor și discuțiilor din cadrul conducerii operative a Biroului executiv. Ședințele săptămânale, de marți, la care nu mi-aduc aminte să fi avut mai mult de 2, 3 absențe, în cei 6 ani de colaborare, fără a excela prin durată, erau adevărate demonstrații de prezentare sintetică a problemelor, fără dezbateri inutile, cu luarea deciziilor întotdeauna, în folosul studenților, al cadrelor didactice, în general, al facultății noastre.

Evelina Oprina: Cum era Profesorul Ciobanu în relația cu studenții și cu doctoranzii, cum era perceput de către aceștia? Vă întreb și în calitatea dumneavoastră de director al Școlii doctorale, având contact cu Profesorul Viorel Mihai Ciobanu și din această perspectivă.

Dana Tofan: Cu riscul de a mă referi din nou la mine, am să amintesc pentru început, chiar susținerea publică a tezei mele de doctorat, în data de 11 noiembrie 1999, ziua în care împlineam 37 de ani, eram însărcinată în 7 luni, conducerea ședinței a aparținut Decanului Ciobanu, iar evenimentele nu m-au ocolit. Pe lângă un membru al comisiei care trimisese votul său în plic închis, profesorul Iorgovan, conducătorul meu de doctorat se afla la înmormântarea profesorului Vasile Gionea, primul președinte al Curții Constituționale și întârzia să sosească. Decanul Ciobanu zâmbea. Îmi spunea: bine, Dana, chiar conducătorul să nu apară la susținere? Cu oarecare întârziere, cu o prezentare din partea mea, mult mai lungă decât îmi solicitase Decanul Ciobanu, în calitate de Președinte al comisiei de susținere, totul s-a terminat cu bine, pentru mine, în acea zi memorabilă.

Cu o ținută impunătoare, aparent severă, dar cu lumina vie a cunoașterii în priviri, bucuros să se afle în preajma tinerilor, Profesorul Ciobanu a fost întotdeauna apropiat de studenți, într-un fel anume și inevitabil și de doctoranzii săi, cărora le-a cultivat dorința de studiu și de aprofundare a disciplinei care i-a fost far călăuzitor al profesiunii sale de-a lungul întregii existențe.

A creat, a format și s-a înconjurat de o echipă care i-a continuat crezul profesional și după trecerea sa în neființă, coordonând activitatea în calitate de studenți-doctoranzi atât a celor care în prezent, formează colectivul disciplinei Drept procesual civil la facultatea noastră, cât și a altor cadre didactice de la alte facultăți de drept.

Printre foștii săi doctoranzi se numără dominant judecători, avocați și alți specialiști ai dreptului care au trăit beneficiul de a fi îndrumați de un corifeu al dreptului procesual civil, făuritor de Școală în domeniu, îndrumător a zeci de generații de studenții la drept.

Din anul 2012, de când am fost aleasă în funcția de Director al Școlii Doctorale de drept am avut privilegiul, de câteva ori, să fiu președintele unor comisii de susținere publică a unor studenți-doctoranzi aflați sub coordonarea Profesorului, cea din urmă teză, în toamna anului 2015, fiind susținută chiar de unul dintre prodecanii de azi ai facultății.

Decanul Ciobanu a fost un Profesor model, care prin felul de a fi, inspira și forma discipoli dornici de cunoașterea aprofundată a dreptului și de adevăr.

Evelina Oprina: Cum percepeți dumneavoastră că se raportează astăzi lumea juridică la activitatea științifică și profesională a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Dana Tofan: Este fără îndoială că Profesorul Viorel Mihai Ciobanu a marcat Dreptul procesual civil, dezvoltat după anii 1990, urmare a unei profunde reforme a sistemului politico-statal, fundamentat pe Constituția din 1991 și a fost un deschizător de drumuri al unei noi etape în evoluția acestei discipline fundamentale pentru activitatea instanțelor judecătorești. Profesorul s-a implicat activ atât în procesul de legiferare în domeniu, cât și în procesul de consolidare a democrației constituționale, în calitate de judecător al Curții Constituționale, numit pe un mandat de 9 ani, în prima și cea mai valoroasă componență a acesteia, după înființarea sa.

Profesorul Viorel Mihai Ciobanu este evocat și în prezent, pentru seriozitatea, corecti-tudinea și inteligența cu care a contribuit la dezvoltarea procedurii civile, drum deschis și continuat de „doctorii” pe care i-a pregătit în domeniu și care astăzi sunt reprezentanți de cinste ai lumii juridice, veritabile repere profesionale în activitatea desfășurată.

Profesorul Viorel Mihai Ciobanu a influențat decisiv procesul de redactare a noului Cod de procedură civilă, coordonând comisia de elaborare a acestuia, căreia i-a imprimat seriozitatea și temeinicia lucrului bine înfăptuit.

Atunci când s-a stins, mult prea devreme, din această lume, la facultate era deja formată o echipă, care i-a continuat drumul, care i-a urmat învățăturile, care sădește în actualii studenți pasiunea și interesul pentru studiul procedurii civile, care privește cu maturitate pregătirea acestora, astfel încât rezultatele sunt pe măsură, atât la examenul de licență, cât și la admiterea în profesiile juridice. Înțelegerea corectă a procedurilor, cea civilă dar deopotrivă și cea penală, are un rol determinat alături de procesul de însușire a dreptului material, substanțial, în același domeniu. Cel mai vechi colaborator al său, Traian Briciu, l-a urmat în pregătirea doctoranzilor, preluându-i pe cei rămași fără mentor.

Parcă fără să realizăm lucrul acesta, preluăm din învățămintele și chiar din comporta-mentul și gândirea celor care ne-au marcat pregătirea profesională și implicit existența, iar Profesorul Viorel Ciobanu reprezintă unul dintre marile repere. În momente de cumpănă, cum a fost cel al unui Consiliu profesoral „fierbinte”, din vara anului 2012, Profesorul s-a dovedit ca în atâtea alte situații, un vizionar.

A înțeles și a privit dincolo de jocurile politice ale momentului, a explicat cu înțelep-ciune cum trebuie abordat obstacolul ridicat în fața facultății, iar trecerea timpului a demonstrat corectitudinea gândirii sale.

Pentru aceste câteva considerente și multe altele nerostite, Decanul Ciobanu continuă să rămână viu în gândurile noastre, și nu de puține ori, aflată în fața unor dileme, privitoare mai ales la activitatea de coordonare a Școlii doctorale, mă întreb: oare cum ar fi acționat Profesorul într-o asemenea situație?

Evelina Oprina: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu era și un foarte fin și atent observator al vieții academice, juridice, științifice și chiar politice. Care credeți că ar fi fost mesajul Profesorului astăzi pentru decidenții lumii juridice?

Dana Tofan: Implicat deplin în viața academică și juridică a societății, neimplicat direct în viața politică, dar fin și înțelept cunoscător al acesteia, Profesorul Ciobanu promova cu consecvență, în toate dezbaterile pe care le purtam în echipa de conducere a facultății, binele poporului român, dezvoltarea țării și respectarea identității naționale.

Lumea juridică se află într-o permanentă dinamică în contextul evoluției societății în care este integrată. Cine ar fi crezut în urmă cu doar 10 ani că o să ajungem să desfășurăm o parte considerabilă a activității în sistem online, că publicistica în online o să se dezvolte de o manieră incredibilă, în raport mai ales, cu urgența expunerii unor interpretări posibile textelor legislative supuse unor continue schimbări!

Nu știu dacă Profesorul Ciobanu ar fi publicat în online! Există însă cel puțin un interviu memorabil evocat în paginile acestei reviste! Nu știu cum s-ar fi raportat la restricțiile impuse de pandemie!

Dar știu că onestitatea, spiritul deschis, atitudinea vizionară i-ar fi călăuzit pașii și în ultimii doi ani, ieșiți din rutina unei evoluții firești a vieții de zi cu zi!

Ați publicat în primul număr al revistei din acest an, drept Motto, „Rugăciunea unui judecător” citită studenților la deschiderea cursului de procedură civilă! Acest Motto călăuzitor pentru studenți ar putea fi privit ca un posibil mesaj al Profesorului pentru decidenții lumii juridice de astăzi!

Evelina Oprina: Sunteți profesor universitar, avocat și reputat autor a numeroase lucrări de specialitate juridică în domeniul dreptului administrativ. Și pentru că mă interesează foarte mult părerea dumneavoastră de specialist, vă rog să ne spuneți cum evaluați practica instanțelor judecătorești în această materie, dacă vi se pare că este corectă, coerentă și unitară și dacă jurisprudența în materia contenciosului administrativ este importantă în dezvoltarea acestui domeniu? Și dacă aveți vreun exemplu relevant de progres datorat jurisprudenței administrative, mi-ar plăcea să ni-l aduceți în atenție?

Dana Tofan: Aprecierile dvs. sunt măgulitoare. Nu sunt obișnuită. În activitatea profesională m-a călăuzit spiritul datoriei și al corectitudinii față de cariera îmbrățișată. O să vă mărturisesc că nu m-am gândit de la început, la un parcurs universitar.

Lucram deja în cercetarea științifică în specializarea menționată de dvs., după parcurgerea stagiului obligatoriu la finalul facultății, înainte de 1989. Această propunere a venit din partea Profesorului Iorgovan care, încă din primul an de facultate, la un seminar de drept constituțional, m-a întrebat în stilul inconfundabil, dacă nu vreau să devin „dăscăliță”, când o să termin facultatea. Accesul în învățământul superior fusese închis, în ultimii ani, înainte de 1989.

Profesorul Iorgovan mi-a orientat drumul și spre cercetarea științifică în același domeniu, iar apoi, în anul 1992, după un an de studii în Franța, mi-a deschis calea spre cariera didactică. Astăzi continui această cale, urmez acest destin, trasat, iată, de un alt mare Profesor al facultății care ne-a părăsit mult prea devreme, judecător al Curții Constituționale, în primul mandat al acesteia, alături de Profesorul Viorel Mihai Ciobanu. Îndrăznesc să spun și prieten al acestuia, aveau birourile alăturate la Curte.

M-am regăsit încă de la început, în cariera universitară, Profesorul Iorgovan intuind mai bine decât mine, aș spune acum, profesia potrivită. Nu sunt rare momentele în care gândul mă poartă cu recunoștință către cel care mi-a îndrumat pașii spre o activitate, care nu înseamnă 8 ore de muncă la un birou, ci altceva mai profund, ce presupune uneori, mult mai mult timp și mai ales, dedicație.

O înțelegere profundă față de tinerii din fața ta, dorință și perseverență în a-i îndruma în tainele unei ramuri a dreptului căreia trebuie înainte de toate să-i înțeleagă semnificația, căci iată, cel mai mare număr de dosare se află în instanțele de contencios administrativ. În paralel, am continuat activitatea în cercetarea științifică la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, în cumul de funcții, cu jumătate de normă.

Este motivul pentru care activitatea mea publicistică conține un număr considerabil de studii și articole publicate cu predilecție, în revista Institutului, Studii și Cercetări Juridice și mai puține lucrări, ce necesită, este adevărat, un volum mult mai mare de muncă. Îmi place să cred că teza de doctorat, publicată în anul 1999, la scurt timp după susținere, la Editura All Beck (actuala C.H. Beck) sub titlul „Puterea discreționară și excesul de putere al autorităților publice” reprezintă o monografie de referință, circumscrisă unor noțiuni care au pătruns în limbajul curent, excesul de putere cunoscând deja o definiție legală în reglementarea consacrată contenciosului administrativ.

Și pentru că așa cum susțin și în manualul meu, contenciosul administrativ reprezintă chiar finalitatea dreptului administrativ, în care se regăsesc toate celelalte instituții fundamentale ale dreptului administrativ, o să vă mărturisesc viziunea mea asupra jurisprudenței în materie. Le spun adesea studenților că doctrina este mult în urma dinamicii legislative, dar mai ales, jurisprudențiale, că teoria actului administrativ a rămas în aspectele sale esențiale în matca consacrată în perioada postbelică, iar fundamentarea acesteia pe noi baze presupune adoptarea Codului de procedură administrativă.

Codul administrativ a sistematizat și reunit principalele acte normative în materia dreptului administrativ substanțial, activitatea administrației publice, a personalului din administrație, a răspunderii administrative și serviciilor publice, dintr-o perspectiv gene-rală și a proprietății publice și private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale sub forma unor reguli specifice, complementare normelor Codului civil, în materie.

Cred că în prezent, codificarea unei materii atât de vaste sprijină judecătorul în contencios administrativ. Dar diversitatea spețelor și implicit, consistența actelor norma-tive aplicabile în litigiile supuse controlului instanțelor specializate ridică probleme și necesită aprofundare și studiu pentru judecător, care nu dispune întotdeauna de timp pentru aceasta, oricât de mult și-ar dori.

În consecință, jurisprudența în materie nu este întotdeauna unitară, poate fi uneori chiar contradictorie, dar există și practici de unificare trasate de instanța supremă, prin RIL-uri și HP-uri, în diferite domenii, precum cel al urbanismului, care sprijină judecătorul în hățișul legislativ specific spre exemplu, acestei din urmă materii.

Evelina Oprina: În același context, v-aș întreba și dacă apreciați utilă înființarea unor jurisdicții specializate în materie administrativă sau dacă actuala organizare judiciară și competența instanțelor judecătorești este satisfăcătoare pentru rezolvarea litigiilor din sfera dreptului administrativ?

Dana Tofan: În mod categoric, specializarea unor judecători pe tipuri de litigii în materie administrativă, cum ar fi, în domeniul urbanismului, al actelor administrative de natură fiscală, al fondurilor europene, al funcționarilor publici, al conflictului de interese și incompatibilităților etc. constituiți în completuri, la instanțele caracterizate prin existența secțiilor specializate de contencios administrativ ar prezenta utilitate și ar permite urgentarea soluționării unor asemenea litigii.

Evoluția legislației are un rol determinant pentru judecătorul specializat în asemenea conflicte. Pe de-o parte, codificarea unor acte normative ce conțin adeseori pe lângă zeci de modificări în fiecare an, destule dispoziții contradictorii, ar putea determina o îmbunătățire a dinamicii jurisprudenței în materie. Pe de altă parte, unificare practicii administrative, efect al coerenței legislației în domeniu ar putea atrage reducerea treptată a numărului de dosare din instanțe. O „bună administrație” ar însemna fără îndoială, mai puține conflicte cu privire la activitatea acesteia.

Evelina Oprina: Legat, de asemenea, de domeniul dumneavoastră de expertiză, vreau să vă întreb cum vede profesionistul în drept administrativ Dana Tofan transparența decizională în activitatea autorităților și instituțiilor publice? Dacă este necesară, care este rolul transparenței și dacă vi se pare că, astăzi, în România, transparența decizională în administrația publică este asigurată?

Dana Tofan: În perspectiva aderării la Uniunea Europeană, la începutul anilor 2000 au fost adoptate mai multe acte normative, în sprijinul cetățenilor printre care și Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrație corelată aș spune cu Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public. Sunt acte normative aplicabile de două decenii.

Cât despre modul în care aceste acte normative „sunt puse în mișcare” la nivelul autorităților și instituțiilor publice aș spune că depinde de fiecare autoritate și instituție în parte. Nu putem generaliza. Este fără îndoială că transparență decizională există, uneori în mare măsură, alteori în mai mică măsură.

Oricine este nemulțumit se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a obliga autoritatea sau instituția publică să comunice informațiile de interes public, față de care există niște limite trasate, precum datele cu caracter personal.

Regulamentul general privind protecția datelor este intens analizat și prezentat în special, în mediul juridic, dar nu doar în acesta, impunând din 2018, documente specifice ce trebuie adeseori semnate de participanții la programe, adunări, concursuri etc. El trebuie respectat, dar sub incidența acestuia pot fi imaginate uneori situații aberante, de neconceput anterior aplicării sale.

Evelina Oprina: Ce ar trebui să înțeleagă viitorii juriști din opera și activitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Dana Tofan: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu a fost unul dintre corifeii Dreptului procesual civil românesc. S-a implicat decisiv în redactarea noului Cod de procedură civilă, și-a imprimat personalitatea asupra unor instituții fundamentale în domeniu precum cele patru, veritabile repere consacrate în fiecare dintre cele 4 numere ale Revistei Române de Jurisprudență ale anului 2022: controlul judiciar în procesul civil, rolul judecătorului în aflarea adevărului, incidente procedurale în procesul civil și nulitatea actelor de procedură.

Și pentru că procedura civilă, ca ramură a dreptului, este cea mai apropiată disciplină de ideea de justiție și corelativ, de activitatea celor care o înfăptuiesc, preocupările Profesorului s-au îndreptat atât către reforma imperios necesară activității instanțelor judecătorești, mai ales, după anii 1990, cât și către o corectă fundamentare a organizării și exercitării profesiilor juridice, mai ales, a magistraturii.

Tratatul său de procedură civilă, lucrare de referință în domeniu, care deși publicată în urmă cu 25 de ani, analizează instituții fundamentale, principii și constante ale dreptului procesual civil, constituind un reper valoros în materie, trecerea timpului nealterându-i valoarea științifică deosebită.

Evelina Oprina: Vă rog să transmiteți un mesaj pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudență.

Dana Tofan: Vă mulțumesc pentru onoarea acordată de a contribui în mică măsură la o astfel de comemorare științifică, de o asemenea anvergură, a unui mare Profesor și Decan al facultății noastre, de care cu siguranță ar fi fost mândru.

Apreciez în mod deosebit efortul pe care-l depuneți în coordonarea unei reviste consacrate jurisprudenței, extrem de utilă, teoreticienilor și practicienilor deopotrivă, de înaltă ținută academică.

Aflați în pragul unui Nou An vă doresc să continuați cu același entuziasm și dedicație demersul științific pe care-l întreprindeți! Să aveți parte de sănătate, bucurii și împliniri! Să realizați tot ce v-ați propus în viitor!

Evelina Oprina: Vă mulțumesc, doamnă Profesor Dana Tofan, pentru că ați stat de vorbă cu mine și ați avut disponibilitatea de a împărtăși cu cititorii Revistei Române de Jurisprudență gândurile, aprecierile și amintirile legate de personalitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu.

București, 29 decembrie 2022