Interviu cu prof. univ. dr. Constantin Mitrache, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

Rezumat

Evelina Oprina: Vă mulţumesc, stimate domnule Profesor, pentru că aţi acceptat să acordaţi un interviu pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă, revistă care în anul 2022 este dedicată memoriei profesorului univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu.

Constantin Mitrache: Şi eu vă mulţumesc pentru că îmi daţi posibilitatea să evoc pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă momente din activitatea profesorului Viorel Mihai Ciobanu căruia revista dumneavoastră îi consacră numerele editoriale din anul 2022.

Evelina Oprina: Ca un colaborator apropiat şi coleg al Profesorului Viorel Mihai Ciobanu, care este cea mai puternică impresie pe care o păstraţi şi astăzi despre Profesor?

Constantin Mitrache: Este greu de selectat din noianul de activităţi, întâmplări pe care le-am traversat împreună cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu, pe care l-am cunoscut din perioada studenţiei. Am impresia că el este mereu printre noi, participant la orice dezbatere, cu deschiderea pe care o avea şi receptivitatea la opiniile interlocutorilor. Avea o privire deschisă luminoasă deloc încruntată, încurajatoare pentru interlocutor în solu-ţionarea diferitelor probleme.

Orice discuţie pe care o avem între noi, colegii care l-am cunoscut, nu poate să nu amintească de prof. Viorel Mihai Ciobanu, de soluţiile pe care el le avea, de felul în care el se implica şi colabora cu interlocutorii.

Deşi îl simţim aproape, ne lipseşte dialogul cu el, opiniile lui, nu doar profesionale, ci şi de viaţă.

Evelina Oprina: Aţi făcut echipă cu Profesorul Viorel Mihai Ciobanu în conducerea Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. Cum a fost colaborarea cu Profesorul atât din perspectiva profesională, cât şi din cea umană?

Constantin Mitrache: L-am cunoscut foarte bine încă de când era student fiindcă se distingea prin preocuparea de a citi mai mult decât găsea în manuale, prin pregătirea ritmică la seminare, atrăgând în jurul lui colegele şi colegii de grupă.

Ca asistent la disciplina Drept procesual civil a avut şansa să se formeze sub îndru-marea a doi titani ai dreptului: prof. univ. dr. Ilie Stoenescu, fost judecător la Curtea de

Casaţie şi prof. univ. dr. Savelley Silberstein, care avea o activitate deosebită de cercetător ştiinţific, magiştrii care i-au fost mentori şi care au semănat pe un teren deosebit de fertil.

Era admirat colectivul de la disciplina Drept procesual civil când la curs, alături de profesorul Ilie Stoenescu şi profesorul Savelley Silberstein, păşea tânărul asistent Viorel Mihai Ciobanu, oferind imaginea unui colectiv închegat, respectat de toţi, cadre didactice şi studenţi.

Colaborarea cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu a fost una de excepţie fiindcă s-a caracterizat printr-o înţelegere deplină în realizarea obiectivelor ce stăteau în faţa facultăţii noastre. Am simţit în toată această perioadă spiritul de echipă respect şi colaborare între decan, prodecani, secretarul ştiinţific (cancelar) al Consiliului facultăţii. Personal nu am avut în niciun moment sentimentul că profesorul Viorel Mihai Ciobanu vrea să impună o soluţie fiindcă este decan.

În rezolvarea problemelor profesionale, administrative, de conducere a facultăţii, în acea perioadă solicitantă pentru toţi, am răspuns toţi la unison. Fie că s-a pus problema modernizării planurilor de învăţământ, a armonizării structurii universitare cu standar-delor universitare U.E., a reparaţiilor ample care s-au adus clădirii facultăţii noastre, spiritul de echipă a fost prezent. Cred că în această perioadă a crescut şi cifra de şcolarizare a studenţilor, reuşind să obţinem un număr de 300 locuri la buget şi am acceptat să fie admişi şi studenţi cu taxă. O precizare, soluţia ca să fie admişi studenţi cu taxă la facultatea noastră nu a fost agreată de la început, fiindcă am considerat că „doar nota de la concursul de admitere în facultate, pentru a diferenţia pe studenţii admişi la buget de cei cu taxă, pe durata studiilor universitare, nu este echitabilă”, fiindcă era posibil ca unii studenţi admişi pe locurile de la buget să nu acorde atenţie pregătirii profesionale, să se mulţumească cu note mici la examene, „că ei sunt la buget”, iar cei care se calificau pentru taxă, să plătească taxa pe tot timpul şcolarizării, deşi aveau note mai mari la examene. Am reuşit să găsim un criteriu corect de clasificare şi am acceptat şi studenţi cu taxă. În fiecare dintre cele 3 serii, câte o sută sunt studenţi la buget şi o sută sunt cu taxă şi după fiecare an universitar în funcţie de rezultatele profesionale se face reclasificarea pe serii, primii o sută la buget şi următorii o sută la taxă. Soluţie corectă, am apreciat noi şi care s-a dovedit viabilă, deter-minând o competiţie în rândul studenţilor.

Sunt multe activităţi desfăşurate în perioada pe care o avem în vedere, dar nu vreau să plictisesc cititorii.

În tot timpul şi în orice activitate pe care am desfăşurat-o împreună cu profesorul Viorel Mihai Ciobanu am simţit căldura umană care îl caracteriza, dorinţa de a crea, pentru toate cadrele didactice şi pentru toţi studenţii, un cadru de normalitate în activităţile din facultate.

Evelina Oprina: Cum era Profesorul Ciobanu în relaţia cu studenţii şi cu doctoranzii, cum era perceput de către aceştia?

Constantin Mitrache: Era iubit şi apreciat de studenţi şi de doctoranzi cărora le acorda atenţie şi respect. Era calm, un spirit de „ardelean adevărat”, blând, oferea cu plă-cere informaţiile care i se cereau, era un model de urmat de cei care l-au cunoscut.

Nu l-am văzut vreodată supărat pe studenţi şi îi trata cu înţelegere pentru a-i atrage la o pregătire ritmică pentru înţelegerea instituţiilor Dreptului procesual civil.

Am avut tot timpul sentimentul că în profesorul Viorel Mihai Ciobanu studenţii şi doctoranzii aveau un model, un dascăl de prestigiu pe care îl apreciau foarte mult.

Avea puterea de a mobiliza pe cei care aveau preocupări comune de cercetare ştiin-ţifică, doctori în drept, doctoranzi, pe care îi atrăgea în activităţi profesionale şi de petre-cere a timpului liber.

Evelina Oprina: Sunteţi profesor universitar şi autor a numeroase lucrări de specia-litate juridică în domeniul dreptului penal. Şi pentru că mă interesează foarte mult părerea dumneavoastră de specialist, vă rog să ne spuneţi cum evaluaţi practica instanţelor judecă-toreşti în această materie, dacă vi se pare că este coerentă şi unitară?

Constantin Mitrache: Practica instanţelor judecătoreşti nu este nici mai bună, nici mai puţin bună decât sunt magistraţii care o înfăptuiesc. Se degajă din activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are rol de a asigura aplicarea unitară a legii, o permanentă solicitare venită din partea instanţelor de interpretări obligatorii a normelor mai puţin clare. Magistraţii apelează foarte des la ICCJ pentru a avea puncte de sprijin în soluţiile pe care le pronunţă.

De ce avem o astfel de situaţie? Posibile răspunsuri: unele norme nu sunt suficient de clare şi magistraţii, din teama de a nu greşi ori de a nu fi suspectaţi de nepregătire ori părtinire, apelează la interpretarea pe care o poate da ICCJ; unele norme au fost redactate în grabă şi neglijent; poate fi şi păcatul originar, fiindcă aceste coduri nu au fost dezbătute în Parlament şi au fost adoptate prin asumarea răspunderii guvernamentale. Răspunsul nu este deloc uşor şi nici nu poate fi singular, poate s-au adunat toate. Oricum nu trebuie să se rămână la acest stadiu de reflecţie, de reproşuri şi să se găsească soluţii, atât din partea ICCJ, cât şi din partea magistraţilor care, având de partea lor prezumţia de bună-credinţă, imparţialitate şi o bună pregătire profesională, vor găsi soluţii fundamentate pentru inter-pretarea normelor juridice. Dacă este coerentă şi unitară,, depinde de unghiul din care este privită. În materie penală, unde activitatea de urmărire penală şi de judecată este moni-torizată „prea atent – şi nu dezinteresat” de mass-media, sunt mediatizate soluţii greu de conciliat, când prima instanţă stabileşte şi aplică pedepse privative de libertate destul de mari, iar instanţa de apel sau recurs pronunţă achitarea inculpatului pe temeiul fapta nu există fără ca în cauza respectivă să fi fost administrate probe noi. Este greu de înţeles o asemenea soluţie. Opinia publică este bulversată şi orientată astfel să nu aibă încredere în justiţie.

Practica judiciară oferă şi o altă faţetă – deloc favorabilă, cu privire la durata unui proces care în penal poate conduce la prescripţia răspunderii penale, cu susţineri pro şi contra în materia prescripţiei speciale.

Soluţionarea multor cauze civile durează foarte mult timp, motiv pentru care, deşi ar putea avea justificări, este percepută ca nefirească de justiţiabili ori de opinia publică. Pre-lungirea duratei unui proces civil se poate datora şi actorilor care se confruntă: părţi, apărători, intervenienţi etc., dar pe nedrept este atribuită doar magistraţilor.

Evelina Oprina: Ce sfaturi puteţi acorda judecătorilor specializaţi în soluţionarea cau-zelor de drept penal?

Constantin Mitrache: Nu cred că judecătorii au nevoie de sfaturi din partea cuiva şi mai ales din partea decidenţilor politici. Magistraţii să-şi perfecţioneze pregătirea profe-sională, să aibă încredere în propria soluţie întemeiată pe buna-credinţă în interpretarea normelor juridice şi a probelor administrate în cauză. O soluţie judiciară decisă cu bună-credinţă îl va întări pe judecător, îi va crea starea de linişte şi siguranţă necesară unei vieţi normale. O soluţie pronunţată sub imperiul unei presiuni externe, de orice natură, îl va afecta, îi va măcina sănătatea şi viaţa va fi trăită cu spaimă şi remuşcări.

Îmi amintesc de o poveste spusă de un magistrat judecător cu vechime, prin anii 90, când a fost solicitat de un fost coleg de facultate care era stabilit în străinătate de mulţi ani, într-o cauză civilă, să admită o probă la un termen de judecată care, în concepţia colegului nu reprezenta mare lucru, asigurându-l pe judecător că nu ştie nimeni şi nici nu va şti despre această favoare şi judecătorul i-a răspuns că nu-i poate acorda această favoare, că 

este de ajuns că ştie el, şi dimineaţa când se va uita în oglindă nu o să se mai poată suporta, iar viaţa i-ar deveni un calvar. Refuzându-i solicitarea şi nevrând să se înţeleagă ceva, nu a mai făcut parte din completul ce a judecat respectiva cauză.

Revenind la întrebarea dvs., reiterez opinia ca magistraţii să fie bine pregătiţi profesional, să fie de bună-credinţă, să nu judece cu părtinire, nici cu patimă, să fie ei înşişi stăpâni pe judecăţile de valoare pe care le fac.

Evelina Oprina: Cum percepeţi dumneavoastră că se raportează astăzi lumea juridică la activitatea ştiinţifică, profesională a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Constantin Mitrache: Nu cunosc un barometru în care lumea juridică se raportează la activitatea ştiinţifică şi profesională a prof. Viorel Mihai Ciobanu, dar mi-ar face plăcere să aflu că manualele, cursurile şi monografiile elaborate, singur sau împreună cu colabo-ratorii, sunt repere pentru orice cercetător ori practician al dreptului prin rigoare, argu-mentare şi forţă de convingere.

Sunt încrezător că generaţiile de studenţi care au învăţat după lucrările dumnealui şi-au format deja un mod de lucru, de cercetare ştiinţifică, asemănătoare cu cel al profe-sorului, iar generaţiile mai noi care îl descoperă pe profesor doar din lucrările publicate, să împărtăşească, să dezvolte opiniile, să argumenteze mai amplu soluţiile, iar opera ştiinţifică a profesorului să constituie nu doar repere, ci şi direcţii de dezvoltare în ştiinţa Dreptului procesual civil.

Evelina Oprina: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu era şi un foarte fin şi atent observator al vieţii academice, juridice, ştiinţifice şi chiar politice. Care credeţi că ar fi fost mesajul Profesorului astăzi pentru decidenţii lumii juridice?

Constantin Mitrache: Cred că este cât se poate de actuală opinia pe care profesorul Viorel Mihai Ciobanu a formulat-o, cu diferite ocazii şi în scris, potrivit căreia decidenţii lumii politice să conştientizeze că trebuie să mai şi guverneze, să-şi aducă la îndeplinire promisiunile făcute în campaniile electorale şi să nu se limiteze doar la criticarea adver-sarului.

Fiind un cunoscător fin al vieţii juridice, dar şi politice de la noi, profesorul Viorel Mihai Ciobanu nu a rămas nepăsător, ci a încercat prin scris să evidenţieze idei, soluţii, în rezolvarea unor probleme cu care societatea românească se confruntă, dar din păcate nu se pot observa nici măcar tentative în realizarea lor. Pentru detalii îi rog pe cititori revistei dvs. să recitească şi articolul intitulat „Câteva reflecţii cu privire la constantele dreptului în general cu aplicaţii speciale în materia amnistiei şi graţierii, în raport cu legislaţia naţională şi cu prevederile constituţionale a ţărilor din Uniunea Europeană”, publicat pe juridice.ro la 29 ianuarie 2016 de profesorul Viorel Mihai Ciobanu, ca şi interviul realizat de Andrei Săvescu la 12 septembrie 2015 „Profesorul Viorel Mihai Ciobanu la 65 de ani”, în juridice.ro.

Evelina Oprina: Ce ar trebui să înţeleagă viitorii jurişti din opera şi activitatea Profe-sorului Viorel Mihai Ciobanu?

Constantin Mitrache: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii didactice şi cercetării în domeniul Dreptului procesual civil. Nu a făcut rabat de la pregătirea profesională, a elaborat şi publicat lucrări de referinţă, cursuri, manuale, tratate, atrăgând în această activitate colaboratori valoroşi. Cred că, prin ideile susţinute în lucră-rile publicate, viitorii jurişti vor avea repere pentru pregătirea profesională, pentru desă-vârşirea lor ca profesionişti.

Evelina Oprina: Vă rog să transmiteţi un mesaj pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă.

Constantin Mitrache: Cititorilor Revistei Române de Jurisprudenţă le urez să fie sănătoşi, optimişti, să urmărească apariţia revistei, să examineze critic opiniile, soluţiile care se publică.

Încrederea în actul de justiţie să rămână constantă. Să nu dea crezare celor care din cazuri izolate generalizează, exagerează, în goana după senzaţional, care poate deveni dăunătoare. Să fim încrezători în ideea pe care profesorul Viorel Mihai Ciobanu a exprimat-o cu privire la drept şi forţa acestuia.

În încheiere vă rog să îmi permiteţi să redau o cugetare a profesorului Tudor Radu Popescu pe care am mai scris-o undeva. În memoriile profesorului Tudor Radu Popescu, apărute postum, sub îngrijirea soţiei şi a fiului, cu prilejul centenarului naşterii profeso-rului, am găsit scris „Va fi oare omenirea în stare să priceapă că Dreptul, oricât de imperfect, este totuşi singura alternativă la pericolele care pândesc lumea în lipsa unor norme de drept?”, apoi profesorul conchidea „Întrebare de al cărei răspuns mă tem”. Chiar dacă profesorul Tudor Radu Popescu exprima îndoială, eu vă invit să fiţi optimişti, să priviţi încrezători în forţelor binelui şi al dreptului.

Evelina Oprina: Vă mulţumesc, domnule Profesor Constantin Mitrache, pentru că aţi stat de vorbă cu mine şi aţi avut disponibilitatea de a împărtăşi cu cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă gândurile, aprecierile şi amintirile legate de opera, personalitatea şi acti-vitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu.