Imobil preluat abuziv de stat. Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Includerea bunului în domeniul public al statului. Contestație împotriva dispoziției de respingere a notificării. Restituirea imobilului prin hotărâre judecătorească. Acțiun

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Rezumat

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativteritoriale bunurile dobândite de stat în temeiul unui titlu valabil, nefiind suficientă simpla mențiune a caracterului de bun aparținând domeniului public dacă includerea în această sferă nu sa făcut în mod legal. 

Faptul că prin hotărâre a consiliului județean, un bun a fost inventariat și apoi atestat, conform unei hotărâri de guvern, ca aparținând domeniului public al județului, nu este de natură să justifice un titlu de proprietate valabil asupra imobilului, în condițiile în care, la data includerii în domeniul public, exista o notificare pentru acesta, iar conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 opera indisponibilizarea, tocmai pentru a nu împiedica restituirea în natură a bunului către fostul proprietar. 

Astfel, după epuizarea procedurii reglementate de legea specială și după o recunoaștere definitivă, în urma dezbaterii judiciare, a dreptului de proprietate, ca fost proprietar deposedat printro preluare abuzivă a bunului de către stat, singura cale pe care reclamantul o are la îndemână pentru a obține restituirea bunului de la cel care îl deține abuziv este cea a acțiunii în revendicare, demers care nu poate fi paralizat de pârât prin simpla invocare a inopozabilității hotărârii anterioare pronunțate în temeiul legii speciale, câtă vreme nu a făcut dovada deținerii unui drept de proprietate valid, mai bine caracterizat decât titlul reclamantului sau având un anumit regim juridic apt săl scoată în afara circuitului civil (prin inalienabilitatea ori insesizabilitate). 

Orice act jurisdicțional, ca orice act juridic, în general, întrucât aduce elemente noi în circuitul civil și în ordinea socială, produce nu doar efecte relative (în relația dintre părți), ci și efecte de opozabilitate față de terți. 

Fiind vorba de un element nou inserat în ordinea juridică și în cea socială, terții nul pot ignora, iar eficacitatea actului în raporturile interne, dintre părți (care înseamnă nu doar relativitatea efectelor, ci și obligativitatea acestora) nu se poate definitiva decât prin luarea în considerare și recunoașterea opozabilității efectelor față de terți (care vor putea însă, să le înlăture, în măsura în care îi prejudiciază în drepturile lor și fac dovada contrară celor statuate jurisdicțional anterior, în absența participării lor la procedura judiciară). 

– Legea nr. 213/1998: art. 6 alin. (1) 

– Legea nr. 10/2001: art. 21 alin. (5)