Achiziţie publică. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca un operator economic să poată menţiona capacităţile altor entităţi în vederea demonstrării îndeplinirii unei cerinţe de calificare.

DREPTUL CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Autori

  • Judecător dr. Diana Duma-Pătraşcu Autor

Rezumat

Atât textul din dreptul naţional, cât şi norma din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice stabilesc regula potrivit căreia în ipoteza în care se apelează la resursele unor terţi susţinători pentru demonstrarea experienţei profesionale relevante, terţii trebuie să presteze efectiv activităţile pentru care acordă susţinere.

Terţul susţinător invocat pentru îndeplinirea criteriilor care vizează „experienţa similară” trebuie să execute efectiv activităţile pentru care a acordat susţinere ofertantului.

„Experienţa similară” vizează tocmai capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului de-a lungul timpului, iar împrejurarea că un ofertant apelează la un terţ susţinător pentru a demonstra îndeplinirea cerinţei „experienţei similare” denotă tocmai că ofertan-tul nu dispune de experienţa solicitată şi, implicit, de resursele necesare pentru a desfăşura efectiv lucrările ce fac obiectul contractului de achiziţie în discuţie.

Neîndeplinirea de către un ofertant a unei cerinţe de calificare, cum este în cazul de faţă – cerinţa de calitate, nu poate fi acoperită prin prezentarea ulterioară a unor documente care nu au fost depuse la momentul prezentării ofertei.

Preţurile stabilite în oferta depusă trebuie să fie justificate de probe concludente depuse în susţinere de către ofertant, având caracterul unor elemente esenţiale ale propunerii financiare a căror veridicitate se impune a fi analizată de comisia de evaluare, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 395/2016.

La stabilirea preţului se impune a se avea în vedere şi perioada de garanţie acordată materialelor, garanţie care reprezintă un angajament asumat de către ofertant în scopul asigurării autorităţii contractante că în cadrul acestei perioade, această societate are obligaţia să remedieze pe cheltuiala sa deficienţele ivite în legătură cu lucrările efectuate.

Cerinţele impuse de autoritatea contractantă în fişa de date a achiziţiei, în caietul de sarcini şi în cuprinsul adresei care conţine răspunsul autorităţii contractante la solicitările de clarificare au caracter obligatoriu, în condiţiile în care aceste cerinţe nu au fost contestate de către niciun operator economic interesat. Câtă vreme documentaţia de atribuire (inclusiv fişa de date şi caietul de sarcini) nu a fost contestată, aceasta devine obligatorie atât pentru autoritate, cât şi pentru ofertanţi care trebuie să o respecte întocmai.

 

- Legea 98/2016 privind achiziţiile publice: art. 3 lit. h), art. 179 lit. g) art. 182 art. 196 art. 200 H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice: art. 123, art. 127 alin. (1) lit. h), art. 137 alin. (2) lit. b)

- O.G. nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii

- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii: art. 25 lit. k), art. 30

- Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice art. 58 alin. (4), art. 63

- Directiva 2004/18 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii: art. 47 alin. (2), art. 48 alin. (3)

Publicat

20.12.2023

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)