Puterea de lucru judecat. Începutul termenului de prescripţie a executării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Codului de procedură civilă 1865. Aplicarea în timp a normelor procedurale

DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.

Cu toate acestea, nu se poate reţine în speţă efectul pozitiv al lucrului judecat tradus prin aceea că hotărârile anterioare nu mai pot fi contrazise, în condiţiile în care reclamantul din prezenta speţă, terţ faţă de respectivele hotărâri, tinde tocmai să facă dovada contrară, supunând astfel instanţei spre analiză chestiuni litigioase care nu s-au tranşat şi faţă de acesta.

Dispoziţiile din Capitolul II din Legea nr. 76/2012, inclusiv cele prevăzute de art. 8, citate în decizia instanţei de apel, nu reprezintă norme tranzitorii care să reglementeze o problemă de drept temporal, ci au ca scop punerea de acord a legislaţiei speciale edictate sub imperiul vechiului cod cu normele noului cod de procedură civilă.

Plecând de la premisa că natura şi caracterul unei sentinţe pronunţate în temeiul vechiului Cod de procedură civilă nu pot fi modificate printr-o lege nouă, se apreciază că ultima teză a art. 706 alin. (2) C. pr. civ. se aplică doar hotărârilor pronunţate în temeiul noului cod.

– Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep.: art. 706 alin. (2)

– Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă