Despăgubiri acordate chiriaşilor pentru apartamentul cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 şi recuperat ulterior de către stat, ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare. Aplicarea dispoziţiilor Convenţiei EDO şi a jurisprudenţei Curţii EDO

DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Analizând cererea reclamanţilor prin prisma art. 1 din primul Protocol adiţional Convenţiei Europene a Drepturilor Omului potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor” Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa CEDO, că o privare de pro-prietate care să ţină de cea de-a doua normă se poate justifica numai dacă se demonstrează în special că ea a intervenit din motiv de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să răspundă criteriului de proporţionalitate. În acest sens trebuie păstrat un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale omului. Echilibrul ce trebuie păstrat va fi distrus dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Raicu împotriva României).

Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, statul are dreptul de a expropria bunuri – inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege – şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie „în mod rezonabil în raport“ cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în cazuri excepţionale (Broniowski, menţionată mai sus, § 186). Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, nişte obiective legitime „de utilitate publică”, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală. (Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2010).

- Protocolul 1 la CEDO: art. 1

- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, rep.1: art. 5 alin. (2)