Drepturi salariale solicitate de personalul din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş. Legalitatea limitării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase.

Rezumat

Solicitarea reclamantei de acordare a sporului de condiţii deosebit de periculoase cu depăşirea procentului stabilit pentru personalul instituţiei, în principal în cuantum de 75% şi în subsidiar în cuantum de 50%, neagă valabilitatea procedurii parcurse în aplicarea dispoziţiilor din H.G. nr. 917/2017, act administrativ unilateral cu caracter normativ adoptat tocmai în vederea aplicării art. 23 şi a Anexei VIII ale Legii-cadru nr. 153/2017, după cum se arată explicit atât în preambulul, cât şi în conţinutul său.

Nu se poate pretinde abandonarea căii procedurale legale şi apelarea la un demers judiciar singular prin care instanţa să se substituie angajatorului şi reprezentanţilor salariaţilor şi să facă aprecieri personale asupra cuantumului sporului care i s-ar cuveni reclamantei în raport de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea. Doar ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, procedează la nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categorii de personal şi determină mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia (art. 3 şi anexa nr. 3, art. 9 din H.G. nr. 917/2017).

În condiţiile în care nu a fost anulată procedura administrativă premergătoare stabilirii sporului de condiţii deosebit de vătămătoare, nefiind evidenţiată afectarea acesteia de vreun viciu de neregularitate, dimpotrivă, întreg parcursul administrativ prealabil s-a finalizat prin acordarea sporului în discuţie într-un procent apropiat de cel avansat de reprezentantul salariaţilor, reclamantei nu îi este deschisă opţiunea de a solicita instanţei reanalizarea criteriilor prevăzute de art. 2 din anexa nr. 3 la Regulament pentru stabilirea sporului efectiv în cadrul procentelor legale într-un alt cadru decât cel reglementat de legiuitorul primar prin Legea nr. 153/2017 şi transpus în cuprinsul H.G. nr. 917/2017.

Individualizarea procentului din salariul de bază, între limitele legale – minimă şi maximă – ce se cuvin salariaţilor cu titlul de spor pentru condiţii de muncă, potrivit H.G. nr. 917/2017, reprezintă prerogativa angajatorului, iar această operaţiune de apreciere a cuantumului sporurilor ce pot fi acordate nu poate fi cenzurată de instanţele judecătoreşti, în condiţiile în care nu a fost învederată neîndeplinirea unor condiţii legale de formă sau de conţinut în derularea procedurii care să conducă la anularea valorii acesteia, iar sporul a fost stabilit în perimetrul legal prevăzut în Regulament.

În condiţiile în care noua lege a salarizării stabileşte în termeni neechivoci prin dispoziţiile art. 23 din lege, că atât mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă cât şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de ministerul coordonator, se constată că dispoziţiile legale cuprinse în art. 3 din regulamentul aprobat prin H.G. nr. 917/2017, care condiţionează acordarea sporurilor de încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal aprobate prin bugetul anual, dobândesc valenţe legale superioare actului administrativ care le consacră, câtă vreme sunt susţinute normativ prin lege organică.

În aceste condiţii, având în vedere reperele oferite de legiuitorul primar în materia salarizării personalului din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Administraţie”, Curtea constată că angajatorul nu putea să stabilească acordarea sporurilor cu ignorarea limitărilor legale manifestate pe un dublu palier, pe de o parte limitări determinate de încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal aprobate prin bugetul anual, iar, pe de altă parte, limitări impuse de prevederea plafonului valoric maxim de 30% din suma salariilor de bază, stabilit prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

La data acordării sporului în favoarea reclamantei, la nivelul instituţiei existau unele categorii de personal care beneficiau de sporul de 30%, dar dinamica relaţiilor sociale determinată de modificările legislative succesive au încadrat reclamanta printre beneficiarii sporului de condiţii deosebit de periculoase, or cuantumul concret al sporului acordat nu a putut fi stabilit prin neglijarea drepturilor recunoscute în favoarea celorlalte categorii de salariaţi, pentru că depăşirea sau nu a plafonului de 30% din suma salariilor de bază este apreciată în raport de totalitatea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale. Dacă s-a produs o discriminare prin efectul legii, atunci instanţa nu are competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor dispoziţii cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului ca în considerarea unor situaţii juridice distincte să reglementeze reguli diferite referitoare la stabilirea drepturilor salariale (deciziile nr. 818, 819, 820 din 3 iulie 2008 ale Curţii Constituţionale).

- Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 3 alin. (4), art. 23, art. 25, art. 38, Anexei nr. VIII, la capitolul II lit. A, pct. II, subpunctul 6.2 lit. a)

- H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală: art. 3, art. 6, art. 2 şi art. 9 din anexa nr. 3