Dreptul la pensie în cazul personalului silvic. Valorificarea perioadelor în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform art. 20 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 59/2000

DREPTUL MUNCII ŞI SECURITĂŢII SOCIALE

Autori

  • Judecător Alina-Ştefania Rotuna Autor

Rezumat

Locurile de muncă care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre activităţile vizate de art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 59/2000 (respectiv paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate, control silvic şi cinegetic, exploatări forestiere, construcţii forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri) sunt considerate locuri de muncă în condiţii speciale, în considerarea caracterului deosebit al condiţiilor de muncă decurgând din desfăşurarea acestor activităţi, dar, legiuitorul ţine să precizeze, o astfel de încadrare se realizează conform reglementărilor legale. Faptul că legiuitorul indică în concret că locurile de muncă în care se desfăşoară una dintre activităţile enumerate reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, trimiţând însă la prevederile legale adiacente domeniului de interes în discuţie, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a condiţiona încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiţii speciale şi evident compensarea corelativă a eforturilor şi a riscurilor profesionale la care se expune personalul silvic, inclusiv obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie, de îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute în conţinutul reglementărilor legale incidente în materie, cu precădere a celor cuprinse în legea specială a pensiilor. Consecinţa logică care transpare din această reglementare este că încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 59/2000 în condiţii speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010, implicit criteriului referitor la expunerea efectivă a angajatului la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru, care constituie un criteriu general aplicabil oricărei încadrări a locurilor de muncă în condiţii speciale.

Totodată, reglementarea specială nu conţine o scutire de la obligativitatea plăţii contribuţiilor sociale aferentă condiţiilor speciale, or, câtă vreme încadrarea activităţilor desfăşurate de personalul silvic în condiţii speciale s-a realizat ope legis, dar cu respec-tarea reglementărilor adiacente domeniului de interes, este evident că recunoaşterea beneficiilor dorite de reclamant la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de achitarea contribuţiilor de asigurări sociale la bugetul de stat, conform art. 138 C. fisc., text de lege ce reglementează o cotă de 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

Este adevărat că, potrivit art. 45 din Legea nr. 263/2010, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat şi, după caz, de către angajator, textul nefăcând referire la achitarea contribuţiei obligatorii, însă valorificarea la pensie a încadrării locului de muncă în condiţii speciale nu se poate realiza în absenţa declaraţiilor rectificative. Lipsa declaraţiilor rectificative denotă faptul că angajatorii nu au procedat încă la înregistrarea condiţiilor speciale de muncă, deşi art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 59/2000 dispune că perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajatori, operaţiune care ar fi trebuit să se reflecte în mod evident în declaraţiile fiscale rectificative transmise instituţiei abilitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât alineatul final al art. 159 din Legea nr. 263/2010 dispune că începând cu 01.04.2001 dovada stagiului de cotizare, realizat în sistemul public de pensii, se face cu adeverinţa eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.

 

- Legea specială nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic: art. 15

- O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic: art. 20 alin. (2)-(4)

- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep.: art. 6

- Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice: art. 3 alin. (1) lit. f) şi h), 7 alin. (2), art. 29, art. 37, art. 39 alin. (1), art. 45, art. 159 alin. final

- Codul fiscal: art. 138

Descărcări

Publicat

15.12.2023

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)