Procedura generală a insolvenţei. Intrarea în faliment. Posibilitatea desemnării provizorii a unui alt practician de insolvenţă în calitate de lichidator judiciar decât cel care a deţinut anterior poziţia de administrator judicia
DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL
Rezumat
În cazul trecerii la faliment în procedura generală a insolvenţei, judecătorul sindic nu este ţinut să desemneze în calitate de lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă care a deţinut anterior poziţia de administrator judiciar, având libertatea de a numi în această calitate orice alt practician, dintre ofertele de la dosar.
Criteriile de oportunitate care stau la baza unei astfel de alegeri nu pot fi cenzurate la solicitarea fostului administrator judiciar, pentru simplul fapt că procedura nu se desfăşoară în interesul său – el acţionând doar ca un mandatar al justiţiei – ci în interesul creditorilor, care, de altfel, în prima lor adunare, au dreptul de a desemna în această calitate (lichidator judiciar) un alt practician în insolvenţă decât cel numit provizoriu de judecătorul sindic, inclusiv pe cel care a îndeplinit anterior funcţia de administrator judiciar.
- Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: art. 145 alin. (2) lit. b), art. 63 alin. (1) şi alin. (3), art. 57