Procedura insolvenţei demarată în baza Legii nr. 85/2006. Distribuirea sumei obţinute din valorificarea unui bun reprezentând garanţia unui creditor garantat. Constituire provizioane. Validitate şi consecinţe

DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL

Autori

  • Judecător dr. Ştefan Ioan Lucaciuc Autor

Rezumat

Dispoziţiile art. 127 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, referitoare la posibilitatea provizionării unor sume pentru cheltuieli viitoare în cadrul procedurii, se aplică, în egală măsură, atât distribuirilor realizate din valorificarea bunurilor negarantate ale debitoarei, cât şi din sumele realizate ca urmare a valorificării bunurilor afectate de garanţii.

Aceasta, întrucât provizioanele constituite din sumele obţinute din valorificarea bunului garantat sunt destinate să susţină cheltuielile procedurii, astfel că justifică rambursarea lor, cu prioritate, celui care le-a suportat.

Prin urmare, creditorul garantat nu îşi va pierde prioritatea cu privire la distribuirea sumelor asupra cărora s-au constituit provizioane pentru cheltuieli viitoare, întrucât aceste sume i se vor distribui în viitor în categoria cheltuielilor necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului – conform ordinii de distribuire instituită de art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

 

- Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei1: art. 4 alin. (1), art. 121, art. 123 pct. 1, art. 127 pct. 4

Descărcări

Publicat

15.12.2023

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)

1 2 > >>