Penalitate de întârziere. Criteriu de determinare a caracterului excesiv

DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL

Rezumat

Prejudiciul la care se referă prevederile art. 1.541 alin. (1) C. civ. nu constă în procentul de penalitate stabilit prin contract, ci în suma efectivă pe care creditorul obligaţiei urmează a o încasa prin aplicarea respectivului procent.

Sub acest aspect, Curtea relevă că prevederile art. 1.541 alin. (1) C. civ. permit intervenţia instanţei în executarea contractului dintre părţi, înfrângând forţa obligatorie a acestuia, atunci când, departe de a constitui un mijloc de reparare a unui prejudiciu previzibil, penalitatea ajunge să fie un mijloc de îmbogăţire fără just temei a creditorului obligaţiei, contrar principiului echităţii – privit ca principiul fundamental al dreptul civil. Aceasta, întrucât rolul penalităţilor de întârziere este acela de a asigura repararea prejudiciului pe care creditorul îl va suferi ca urmare a neexecutării la termen de către debitor a obligaţiei asumată prin contract, adică a efectului negativ produs în patrimoniul acestuia – efect care are o valoare efectivă, ce poate fi anticipată la data încheierii contractului şi care se materializează la momentul neexecutării.

Examinarea incidenţei art. 1.541 alin. (1) C. civ. strict prin raportare la procentul de penalitate convenit contractual nu este de natură să surprindă prejudiciul efectiv pe care l-au anticipat părţile la încheierea contractului, determinând, practic, inaplicabilitatea de plano a textului de lege la situaţia juridică dedusă judecăţii.

– Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep.: art. 1.541 alin. (1)