Recurs. Rezoluţiune contract de întreţinere. Renunţarea la drept nu transformă obligaţia de întreţinere în obligaţie sub condiţie pur potestativă. Efectele autorităţii de lucru judecat

JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Rezumat

Instanţa de apel a reţinut în esenţă că declaraţia autentificată prin care s-a renunţat la dreptul dedus judecăţii nu poate produce efectul invocat de reclamanta apelantă, în sensul că ar transforma contractul de întreţinere încheiat anterior într-un contract încheiat sub condiţie pur potestativă, lovit de nulitate, punând creditorul întreţinerii în imposibilitate de a cere rezoluţiunea contractului de întreţinere în situaţia în care debitorul întreţinerii nu îşi execută obligaţia. Renunţarea la dreptul dedus judecăţii este un act juridic unilateral şi produce efecte doar cu privire la dreptul din procesul în care s-a renunţat, astfel încât acest act unilateral nu poate modifica contractul şi obligaţiile părţilor nefiind asimilat unui act adiţional la contract.

În consecinţă, renunţarea la dreptul din litigiu nu modifică contractul de întreţinere şi nici un împiedică creditorul obligaţiei de întreţinere să solicite rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei pe viitor, ci stinge doar dreptul de a solicita rezoluţiunea contractului de întreţinere pentru motivele invocate în cererea de chemare în judecată în procesul în care s-a renunţat la drept.

Pentru a ne afla în prezenţa unei condiţii pur potestative lovite de nulitate, această condiţie trebuie să fie stipulată în contractul încheiat între părţi, în speţă în contractul de întreţinere şi să prevadă că debitorul obligaţiei de întreţinere îşi va executa obligaţia doar dacă va dori, adică condiţionat exclusiv de propria sa voinţă, pe care creditorul nu o va putea cenzura sau critica în niciun fel, acesta fiind şi motivul pentru care este lovită de nulitate pentru că practic în acest mod debitorul obligaţiei de întreţinere nu s-ar obliga la nimic, ci doar la acele acte pe care le-ar îndeplini prin propria sa voinţă.

Contractul de întreţinere şi declaraţia autentificată a creditoarei de renunţare la dreptul dedus judecăţii sunt două acte juridice distincte, primul – un contract (act bilateral), iar cel de-al doilea un act unilateral de voinţă, fiecare cu regim juridic diferit, iar eventualele cauze de nulitate sau modalităţile actului juridic, cum este şi condiţia pur potestativă, trebuie privite individual, raportat la fiecare act juridic în parte şi la conţinutul intrinsec al acestuia, fără a se putea crea un amalgam juridic prin care un act unilateral de voinţă valid, extrinsec contractului să atragă nulitatea contractului de întreţinere fără ca acesta să conţină de fapt vreo clauză lovită de nulitate.

Fiind vorba despre un contract de întreţinere care impune debitorului obligaţiei de întreţinere o obligaţie cu executare succesivă, care se execută continuu, prin prestaţii succesive, până la decesul creditorului obligaţiei, este evident faptul că renunţarea la drept nu împiedică creditorul obligaţiei să solicite rezoluţiunea pentru o neexecutare ulterioară perioadei la care se face referire în procesul în care s-a renunţat la drept sau pentru alte motive decât cele invocate în acel proces.

Singurele aspecte ce nu mai pot fi invocate într-un alt proces, deoarece creditoarea a renunţat la drept, sunt cele ce au fost invocate în susţinerea cererii de rezoluţiune în procesul în care s-a renunţat la drept.

Rezultă, deci, că renunţarea reclamantei la dreptul dedus judecăţii în alt dosar, a produs efectul respingerii pe fondul ei a cererii de chemare în judecată, dreptul în acele limite procesuale fiind abandonat prin voinţa unilaterală validă a reclamantei, ceea ce împiedică reluarea unei acţiuni identice pe viitor pentru că ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, mai exact efectului negativ al lucrului judecat care împiedică reluarea unui nou proces identic între aceleaşi părţi sau succesorii acestora.

– Codul civil: art. 1.403

– Codul de procedură civilă: art. 408, art. 430, art. 488 pct. 8