Nulitate absolută contract de împrumut pentru cauză ilicită. Actul confirmativ intervenit între părţile contractului cu scopul încheierii ulterioare a unui act de dare în plată fraudulos

JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Rezumat

Un act confirmativ nu poate fi confundat cu un contract de împrumut propriu-zis, care pentru a putea fi dovedit fără echivoc şi pentru a putea fi opus terţului, în forma care s-a dorit – printr-un act de dare în plată – trebuia să îmbrace forma prevăzută de lege.

Astfel, dovada contractului de împrumut presupune existenţa unui înscris, cel puţin sub semnătură privată, în care se prevede pentru fiecare tranzacţie în parte suma împrumutată, termenul de restituire şi condiţiile împrumutului. În plus, având în vedere caracterul de contract real al împrumutului, se impune pentru fiecare sumă împrumutată în parte să se facă dovada certă a remiterii materiale a sumei către cel împrumutat, dovadă fără de care se pune sub semnul întrebării însăşi naşterea obligaţiei de restituire, respectiv existenţa contractului de împrumut.

În speţă, părţile cocontractante nu au invocat vreo imposibilitate morală sau materială de preconstituire a actelor propriu-zise de împrumut, cu atât mai mult cu cât nu a existat niciun impediment în încheierea unui act confirmativ, ceea ce în practică este mai dificil de obţinut decât încheierea unui contract propriu-zis de împrumut, anterior sau concomitent cu remiterea sumelor.

Acest act (confirmativ – n.r.), produce efecte între părţi, respectiv cel care acordă împrumutul şi cel împrumutat, care pe baza acestui acord intervenit după acordarea fiecărui împrumut, recunosc datoriile şi îşi plătesc una alteia sumele la care s-au înţeles anterior, însă pentru ca acest acord să devină opozabil unui terţ, aşa cum s-a urmărit în prezenta cauză prin actul de dare în plată, se impune faţă de acesta şi pentru protejarea intereselor sale legitime, să se dovedească clar şi fără echivoc, fiecare împrumut în parte, sub cele două aspecte, înscrisul sub semnătură privată şi remiterea materială a fiecărei sume împrumutate.

Contractul de împrumut a cărui existenţă nu s-a dovedit, cât şi actul de dare în plată, dovedesc, în speţă, existenţa unei cauze ilicite deoarece singurul scop pentru care cele două acte au fost încheiate este acela de a împiedica sau de a îngreuna substanţial compensarea, respectiv stingerea parţială a datoriei pretinse în cauză.

Nulitatea absolută a contractului de împrumut pentru nedovedirea existenţei acestuia, dar şi pentru cauză ilicită atrage după sine în mod firesc şi nulitatea absolută a actului de dare în plată care nu s-ar putea fundamenta decât pe un contract de împrumut legal şi valabil, ceea ce nu s-a dovedit.

– Codul civil: art. 2.158

– Codul civil: art. 1.179 alin. (1) pct. 4; art. 1.236 alin. (2); art. 1.238 alin. (2)