Distincţia pe planul efectelor între lipsa capacităţii de exerciţiu, stare de drept care prezumă lipsa discernământului şi lipsa discernământului, stare de fapt ca viciu de consimţământ la încheierea unui act juridic.

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Rezumat

Discernământul este o stare de fapt, în timp ce capacitatea de exerciţiu este o stare de drept, între cele două instituţii neputându-se pune semnul egalităţii pe planul efectelor pe care le produce lipsa lor, la încheierea unor acte juridice.

Astfel, lipsa discernământului părţii la încheierea unui contract, stare de fapt ce s-a dovedit în cauză, reprezintă un viciu de consimţământ care atrage anulabilitatea con-tractului în condiţiile art. 1.205 C. civ. Spre deosebire de discernământ ca stare de fapt, ce viciază consimţământul, capacitatea de exerciţiu este o stare de drept ce trebuie să existe a priori la încheierea actului juridic şi reprezintă o altă condiţie de validitate necesară pentru încheierea actului juridic distinctă de consimţământ. Dispoziţiile art. 43 C. civ. nu se pot extinde prin analogie la alte situaţii reglementate în mod distinct de lege cum ar fi situaţia vicierii consimţământului pentru lipsa discernământului.

Esenţial pe planul aplicării şi interpretării art. 43 şi art. 1.647 alin. (1) C. civ. este faptul că ele se aplică unor situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege, când lipseşte capacitatea de exerciţiu a cocontractantului ca stare de drept şi nu pot fi aplicate prin analogie la situaţii de lipsă de discernământ ca stare de fapt, această din urmă situaţie fiind guver-nată de normele juridice distincte care reglementează vicierea consimţământului.

2. Inexistenţa motivării instanţei de apel, potrivit exigenţelor art. 425 lit. b) C. pr. civ., cu aplicarea art. 6 CEDO constituie un motiv de casare de ordine publică care poate fi invocat și din oficiu de către instanță. Privită din perspectiva exigenţelor legale enunţate, hotă-rârea apelantă nu conţine motivarea instanţei de apel care, pe de o parte, nu a reţinut o proprie stare de fapt raportat la probele esenţiale administrate în cauză şi mai ales nu a răspuns argumentelor esenţiale invocate de apelant.

– Codul civil: art. 43, art. 47, art. 1.205 şi art. 1.647 alin. (1)

– Codul de procedură civilă: art. 224, 425 alin. (1) lit. b), art. 488 pct. 6, art. 489 alin. (3), şi art. 488 pct. 6, art. 498 alin. (1) C. pr. civ.

– CEDO: art. 6