Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. Limitele obiectului învestirii

DREPTUL MUNCII ŞI DREPTUL SECURITĂȚII SOCIALE

Rezumat

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. , revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Ipoteza reglementată prin acest caz de retractare a unei hotărâri definitive vizează, în realitate, trei situaţii în care instanţa a statuat în afara limitelor sale. În primul caz, instanţa a cărei hotărâre se atacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluţionând cauza extra petita. Al doilea caz este reprezentat de pronunţarea minus petita, în sensul că a fost omisă soluţionarea unuia sau mai multor capete de cerere. Ultimul caz este cel de plus petita în care instanţa de judecată a acordat mai mult decât a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată. Aceste ipoteze sunt construite de legiuitor în legătură cu „lucrul cerut”, înţeles ca pretenţii deduse judecăţii prin cererile care învestesc instanţa, anume cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie etc. , raţiunea fiind aceea de protecție a principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil şi care este prevăzut expres la art. 9 C. pr. civ. Dacă faţă de judecata în primă instanţă motivul de revizuire analizat presupune verificarea corespondenţei între capetele de cerere ori apărările părţilor şi dispozitivul hotărârii, în apel, atunci când se evocă fondul cauzei, limitele de judecată omnia petita presupun soluţiile date pretenţiilor părţilor după anularea hotărârii primei instanţe. 

- Codul de procedură civilă: art. 509 alin. (1) pct. 1