Principiul fundamental al neutralității TVA. Dreptul de deducere a taxei aplicate operațiunilor efectuate în amonte. Condiții de exercitare
DREPTUL CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Rezumat
Dispozițiile art. 1562 alin. final Cod fiscal trebuie coroborate cu dispoziția art. 1471 C. fisc. , iar Ordinul ANAF nr. 1790/2012 nu poate fi invocat pentru a limita aplicarea dispozițiilor art. 1471 C. fisc. , act normativ cu forță juridică superioară. Mai mult, Curtea reține că motivele de refuz invocate de către organele fiscale pentru exercitarea dreptului reclamantei la deducerea TVA-ului aferent acestor facturi au o natură strict formală, în condițiile în care nu s-a contestat realitatea emiterii facturilor, a operațiunilor taxabile efectuate de către reclamantă cu bunurile livrate astfel de către furnizorul său din amonte, dar și faptul că TVA-ul aferent acestor achiziții/livrări a fost achitat de către reclamantă, în plus, furnizorul acesteia l-a colectat la bugetul de stat, nefiind dovedit nici dublul beneficiu al reclamantei cu privire la valoarea TVA-ului aferent acestor facturi fiscale.
– Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: art. 1471