Refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ. Inexistența obligației privind parcurgerea procedurii speciale prealabile prevăzute de lege
DREPTUL CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Rezumat
Nu rezultă, coroborat cu răspunsul administrativ comunicat recurentului-reclamant, că decizia constituie actul administrativ prin care a fost verificată aplicarea dispozițiilor H. G. nr. 917/2018 în vederea acordării drepturilor solicitate de către recurentul-reclamant în considerarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, intimata-pârâtă comunicând, conform celor menționate anterior, cu referire la solicitarea de acordare a acestui spor în condițiile acestor acte normative faptul că „întrucât salariul de bază aferent lunii ianuarie pentru funcția deținuta de acesta (obținut prin majorarea cu 25% a nivelului salariului de baza acordat pentru luna decembrie 2017) era mai mic decât salariul de bază pentru anul 2022, s-a acordat salariul de bază calculat potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a)”, prin urmare refuzul de emitere a unui act administrativ a fost exprimat și justificat în această modalitate, fără să fie emis însă un act administrativ de stabilire a nivelului sporului pentru condiții vătămătoare prin raportare la aceste prevederi normative. Demersul judiciar întreprins de către recurentul-reclamant nu vizează situația anulării unor acte administrative cu caracter individual în privința modului de stabilire a nivelului drepturilor salariale în sensul disp. art. 37 din Legea nr. 153/2017, nefiind, așadar, aplicabilă Decizia nr. 9/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât dispozițiile privind parcurgerea procedurii prealabile nu erau aplicabile recurentului-reclamant, prevederile de drept material reținute prin sentința recurată a fi aplicabile sub aspectul soluției dată asupra excepției inadmisibilității nefiind conforme situației de fapt rezultată din actele dosarului.
– Decizia nr. 9/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept
– Legea nr. 153/2017: art. 37