Dificultăţi actuale în domeniul administrării resurselor piscicole ale Mării Negre în contextul aplicării Regulamentelor comunitare în materie de pescuit

DEZBATERI

Rezumat

Datorită faptului că resursele piscicole fac parte din fauna şi mediul natural fragil, expus unor numeroase degradări şi ameninţări, exercitarea pescuitului, ca activitate profesională şi recreativă, a fost reglementată pe plan intern şi internaţional prin diferite norme ce au avut ca scop protejarea şi gospodărirea durabilă a resurselor acvatice vii. Aceste reglementări, menite să asigure menţinerea unor resurse exploatabile din punct de vedere economic şi alinierea activităţilor de pescuit la noile exigenţe de ordin ecologic, s-au diversificat de-a lungul timpului, datorită ameninţărilor directe la adresa mediului şi acţiunii factorilor de risc, precum poluarea şi încălzirea apelor, creşterea numărului de amenajări  hidrologice, perfecţionarea tehnicilor de pescuit, dezvoltarea pescuitului industrial sau degradarea mediului natural. 
Pentru acest motiv, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional s-au adoptat numeroase instrumente menite să ajute la conservarea, administrarea şi punerea în valoare a acestor importante resurse, multe din reglementările adoptate pe plan european devenind  parte a dreptului intern, în virtutea caracterului lor obligatoriu şi efectului direct de care se bucură. 
În rândul acestor instrumente se numără şi Regulamentele europene în materie de pescuit şi acvacultură, care, odată cu adoptarea şi publicarea lor, au devenit parte integrantă a dreptului naţional şi o sursă de inspiraţie pentru legiuitorul intern, în încercarea lui de  aliniere la standardele politicii europene comune în domeniu. 
În pofida caracterului lor explicit, Regulamentele comunitare în materie de pescuit şi acvacultură pot interfera cu anumite dispoziţii din dreptul naţional sau cu diferite instrumente internaţionale la care diferite state au aderat de-a lungul timpului, astfel încât conflictele juridice ivite nu îşi pot căpăta rezolvare rapidă şi unanim acceptată de practicienii dreptului, mai ales în cazul unor diferende cu caracter transfrontalier. 
Dificultăţile generate de acest tip de politici se datorează şi diferenţelor legislative de la nivel naţional, condiţiile impuse prin politica de pescuit adoptată la nivel comunitar comportând eforturi din partea statelor membre şi lăsând acestora o marjă de apreciere în transpunerea pe plan intern a unor dispoziţii comunitare, aspect de natură să conducă la diferenţe de tratament în abordarea aceloraşi situaţii juridice. 
Acest studiu îşi propune să aducă în atenţie o astfel de situaţie, generată de diferenţele de abordare din domeniul administrării şi protejării resurselor piscicole ale Mării Negre, în scopul identificării unor soluţii optime de termen mediu şi lung în relaţia de cooperare dintre România şi Bulgaria, menite să ajute la determinarea zonelor de jurisdicţie ale celor două state, protejarea în mod real unor specii ameninţate cu dispariţia, conservarea durabilă a altor specii marine, instituirea unui mecanism de informare reciprocă şi identificarea unor soluţii legislative comune care să ajute la eliminarea diferenţelor de tratament ale cetăţenilor celor două state.

Cuvinte-cheie: pescuit şi acvacultură; protejarea şi conservarea resurselor piscicole la nivel naţional; administrarea durabilă a resurselor comunitare; politică comunitară comună în domeniul pescuitului; Regulamente comunitare în materie de pescuit şi acvacultură