Reflectarea nelegalei compuneri a completului de judecată în materie procesuală penală în practica instanţelor naţionale şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Românie

Rezumat

Abordările jurisprudenţiale de dată recentă readuc în discuţia practicienilor dreptului problematica variată şi complexă referitoare la compunerea legală a completurilor de judecată în materie penală, discuţiile remarcate şi în doctrină fiind încurajate şi de unele decizii ale Curţii Constituţionale a României, pronunţate în rezolvarea unor sesizări ce au avut ca obiect excepţii de neconstituţionalitate sau conflicte juridice de natură constituţională apărute între autorităţile publice, potrivit art. 146 lit. d) şi e) din Constituţie.

Prin dec. nr. 685/07.11.2018, CC a constatat existenţa unui prim conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi ICCJ, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de Conducere al ICCJ, prin care, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru dintre cei cinci membri ai completurilor de cinci judecători, contrar exigenţelor impuse de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, prin dec. nr. 417/03.07.2019, CC a constatat că a existat un alt conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi ICCJ, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către ICCJ a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Printr-o altă decizie, şi anume cea cu nr. 27/22.01.2020, pronunţată asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi ICCJ, pe de altă parte, CC a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi ICCJ, generat de modul de compunere a completurilor de trei judecători din cadrul secţiei penale a ICCJ.

Printr-o decizie de dată relativ recentă, pronunţată sub nr. 129/02.03.2021, CC a definit compunerea legală a completului de judecată şi a reţinut, în esenţă, că această sintagmă se referă la numărul de judecători ce formează completul de judecată, la separarea funcţiilor judiciare şi la continuitatea completului de judecată, indicând şi sancţiunea procesuală care intervine în caz de nerespectare a dispoziţiilor legale în materie ca fiind cea a nulităţii absolute.

Chiar dacă intervenţia CC a avut rolul de a lămuri, cel puţin la nivel teoretic, unele dintre problemele cu care se confruntă instanţele de judecată din România, aspectele în discuţie continuă să genereze controverse şi dificultăţi de înţelegere sau aplicare a unor norme procedurale interne, a căror lipsă de precizie a fost sancţionată chiar de CEDO prin unele decizii pronunţate împotriva României.

În acest context, ar fi deosebit de util ca legiuitorul naţional să intervină şi să definească noţiunea „compunerii legale a completurilor”, pe această cale asigurându-se o corespondenţă între fondul activ al legislaţiei şi deciziile pronunţate de CC în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 146 lit. d) şi e) din Constituţia României, chiar dacă în exercitarea acestui control nu au fost declarate ca neconstituţionale anumite dispoziţii legale.

În urma deciziilor de condamnare pronunţate de CEDO, ar fi necesară şi completarea regulilor nemijlocirii din cuprinsul art. 351 C. pr. pen., cu referire specială la modalitatea de administrare a probatoriului în caz de schimbare a compunerii completului de judecată, mai cu seamă că această schimbare este permisă până la începerea dezbaterilor, potrivit art. 354 alin. (2) C. pr. pen.

Deşi în optica legiuitorului naţional, în caz de schimbare a compunerii completului de judecată, nu ar fi necesară readministrarea probatoriului în faţa noului complet, nici măcar a probelor esenţiale, fiind suficientă ascultarea concluziilor părţilor de către judecătorii ce vor pronunţa decizia finală asupra fondului cauzei, această concepţie nu poate asigura caracterul echitabil al procedurii de judecată din perspectivă convenţională.

În asemenea condiţii şi raportându-ne la hotărârile de condamnare pronunţate împotriva României de către CEDO, devine evident că standardul naţional impus în materia dreptului la un proces echitabil oferă o protecţie mai scăzută acuzatului şi celorlalţi participanţi la procesul penal decât cel consacrat de CEDO în interpretarea art. 6 din Convenţie, situaţie ce face ca sarcina instanţelor naţionale să fie cu atât mai dificilă.

În acelaşi timp însă, aşa cum relevă jurisprudenţa constantă, instanţa europeană nu a stabilit necesitatea readministrării tuturor probelor administrate anterior în faţa completului colegial într-o compunere parţial diferită, alcătuit din judecători profe-sionişti, atunci când la dosarul cauzei există declaraţiile scrise ale respectivelor persoane.

Tocmai de aceea, instanţele judecătoreşti din România şi nu numai ar trebui să evite angajarea într-un proces rigid de interpretare şi aplicare a normelor procesuale interne, ce ar putea să contravină chiar valorilor protejate prin Convenţie, deoarece în acest fel există riscul de a fi încălcate alte exigenţe ale dreptului la un proces echitabil, printre care şi dreptul la un termen rezonabil de soluţionare a cauzelor.

Cuvinte-cheie: complet de judecată, nelegală compunere, Curtea Constituţională