Calificarea de către instanţa de executare a obiectului contestaţiei la executare. Stabilirea naturii juridice a contestaţiei la executare deduse judecăţii în funcţie de motivele invocate: contestaţie la executare propriu-zisă, respectiv împotriva unui ac

DREPT CIVIL ŞI PROCESUAL CIVIL

Autori

  • jud. dr. Piess-Malimarcov Beatrix-Yvonne-Vesna Autor

Rezumat

Este adevărat că, în cererea formulată, contestatorii au solicitat anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional, însă în raport de actul de executare depus la dosar şi dispoziţiile art. 22 C. pr. civ., instanţa avea obligaţia de a cere contesta-torilor explicaţii oral sau în scris cu privire la actele de executare efectiv contestate şi de a pune în discuţia părţilor aceste împrejurări, fără a proceda în sensul arătat.

Astfel, chiar dacă motivele invocate în sprijinul contestaţiei vizează executarea silită însăşi şi în raport de care contestaţia la executare propriu-zisă este tardivă, cum corect s-a reţinut în cauză, aceasta nu scuteşte instanţa de a clarifica obiectul contestaţiei la executare, care în cauză nu se limita numai la executarea silită însăşi, ci viza şi actul de executare constând în somaţia imobiliară din 12.03.2019, evocat de altfel în cererea introductivă de instanţă şi ataşat acesteia. De asemenea, aspectul că motivul de contestaţie vizând prescripţia dreptului creditorului de a cere executare silită poate fi invocat legalmente numai în termenul de 15 zile de la comunicarea primelor acte de executare, fiind un motiv de contestaţie propriu-zisă, termen depăşit în cauză, nu înlătură sarcina instanţei de executare, în faţa căreia se contestă inclusiv legalitatea acestui act de executare, să verifice pertinenţa unei atare apărări şi în raport de acest act singular de executare, contestat de către debitori cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ.. (…)

În acord cu dispoziţiile art. 713 alin. (3) teza finală C. pr. civ., contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând noi motive de contestaţie dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare, textul de lege invocat de contestatori – art. 204 C. pr. civ. nefiind aplicabil în cauză.

 

– Cod de procedură civilă: art. 22, art. 477 alin. (1), art. 713 alin. (3) teza finală, art. 715

Descărcări

Publicat

19.12.2023

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)

1 2 > >>