„Rău am încercat să nu fac nimănui” (Viorel Mihai Ciobanu)

Rezumat

Câtă bunătate, empatie şi blândeţe conţin aceste cuvinte!

Câtă înţelepciune, conştiinţă şi înţelegere pot cuprinde asemenea vorbe!

Poate că nu întâmplător au răsărit acum dintre rânduri aceste gânduri pe care Profesorul Viorel Mihai Ciobanu le-a lăsat posterităţii cu atât de multă seninătate, naturaleţe şi normalitate încât par a veni dintr-o altă lume. Nimic nu este, însă, fără sens, căci conştiinţele profunde orientează de multe ori, chiar şi după ce nu mai sunt flăcări vii pe pământ, paşii rătăciţi ori pierduţi ai celor ce vremelnic stăpânesc destine şi vieţi.

Noi, muritorii, ne aprindem şi ne stingem, spunea Seneca, însă, în cazul omului şi profesionistului Viorel Mihai Ciobanu, virtuţile continuă să strălucească şi să impună şi astăzi.

Se zice că cine e bun place şi lui Dumnezeu... şi poate că, de aceea, Dumnezeu şi-a dorit să-l aibă alături pe Profesorul nostru atât de devreme...

Vremurile tulburi ale prezentului mă fac să-mi amintesc de valorile pe care Profesorul Viorel Mihai Ciobanu le transmitea fiecărei generaţii de studenţi. Cursurile de procedură civilă debutau prin citirea în Amfiteatru a „Rugăciunii judecătorului” (unul dintre Pandectele din Codex Iustinianus), iar mesajul era unul puternic, de conştientizare în sensul unei puteri incredibile aşezate în mâinile judecătorului, dar şi a unei grele poveri puse pe umerii acestuia. Tocmai de aceea am ales ca acest număr din revistă să aibă ca motto „Rugăciunea unui judecător”, cel mai profund apel înspre echilibru, bunătate, empatie şi modestie, valabil însă nu doar pentru profesia de judecător, ci şi pentru toate celelalte profesii juridice. Căci, a fi jurist înseamnă să lucrezi cu adevărul, dreptatea şi echitatea şi să te ridici deasupra preocupărilor meschine, frustrărilor, pasiunilor şi orgoliilor ce par a cuprinde tot mai mult şi tot mai apăsat lumea înconjurătoare.

Omenia, indulgenţa, iertarea şi mai ales iubirea de oameni sunt virtuţi ce separă profanul de sacru, iar atunci când răutatea, perfidia, pornirile şi prejudecăţile, când ispita şi tulburarea răstoarnă legea raţiunii, cel ce cu smerenie păşeşte în sala dreptăţii pierde orice speranţă şi credinţă.

Ca studenţi, doctoranzi, apoi colegi şi colaboratori, cu toţii am primit de la Profesor mai multe învăţături: a încrederii în sine, a căutării valorii, a preţuirii adevărului, a repulsiei faţă de minciună, dar şi a muncii neobosite şi curate, a creativităţii şi a disciplinei. Ne-a învăţat lecţia bunătăţii şi să cultivăm idei şi lucruri corecte. Ştia să aprecieze şi să impulsioneze, să te urce pe treptele evoluţiei şi să-ţi dea aripi să zbori. Vorbea cu atâta bunătate şi generozitate, transmitea din experienţa sa bogată, profesională şi de viaţă şi nu renunţa niciodată la exigenţă. Era un uriaş, la propriu şi la figurat...

Din punct de vedere profesional, ne-a învăţat să fim organizaţi, să avem mintea deschisă, să înţelegem spiritul procedurii civile. Am învăţat de la Profesor că procedura nu constituie o cauză a încetinirii, ci un instrument împotriva stagnării şi că nu trebuie să dăm interpretări înguste şi să ne grăbim să le şi publicăm sau să ne pronunţăm pe baza unor asemenea interpretări. Ne-a spus că paşii trebuie să ne fie călăuziţi de principiile fundamentale ale procesului civil şi să nu uităm să ne întoarcem întotdeauna la acestea. Din acest considerent, ne spunea că „procedura civilă nu trebuie aplicată numai în litera ei, ci şi în spiritul ei. Adică trebuie să înţelegi foarte bine principiile directoare, fundamentale, şi să cauţi să vezi esenţa instituţiilor, nu să interpretezi un text izolat, rupt de context. Şi apoi este important să corelezi dispoziţiile din cod sau alte legi cu interpretarea, corectă sau nu, a Curţii Constituţionale, a Curţii de la Strasbourg, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie etc. şi să explici studenţilor de ce se impune o soluţie sau alta”.

Pe de altă parte, Profesorul a ştiut să unească oameni şi să creeze un colectiv strâns în jurul ideilor şi personalităţii sale, formând generaţii de jurişti adevăraţi, corecţi şi profesionişti.

Ca doctrinar, Profesorul ne-a lăsat moştenire o operă valoroasă, bogată şi consistentă, la care se raportează şi azi generaţiile de profesionişti ai dreptului, Tratatul teoretic şi practic de procedură civilă (1996-1997), de culoare galbenă, fiind doar unul dintre reperele la care cu toţii astăzi ne raportăm. Contribuţiile Profesorului la înţelegerea şi explicarea procedurii civile au fost decisive, o serie de instituţii, clasificări, distincţii ori teze procesual civile fiind însuşite de marea majoritate a doctrinarilor şi practicienilor. Mai mult decât atât, opera Profesorului, concepţiile şi ideile acestuia au fost preluate de legiuitor în activitatea de codificare, având, aşadar, un rol decisiv în evoluţia dreptului procesual civil.

Preocupările Profesorului au vizat, însă, şi alte domenii, precum dreptul constituţional sau organizarea şi exercitarea profesiilor juridice. Reforma atât de necesară în domeniul justiţiei a format, de asemenea, unul dintre punctele de interes ale activităţii Profesorului, acesta atrăgând atenţia asupra unor potenţiale vulnerabilităţi, ce ulterior chiar s-au produs şi au deteriorat actul de justiţie ori oferind soluţii la probleme încă de actualitate.

Pentru toate aceste argumente şi pentru multe altele nespuse, Revista Română de Jurisprudenţă şi-a propus ca în anul 2022 să omagieze personalitatea profesorului Viorel Mihai Ciobanu, prin opera şi activitatea acestuia şi, astfel, să contribuie la păstrarea vie a memoriei unuia dintre cei mai străluciţi profesori de procedură civilă pe care i-a avut această ţară, deţinând o viziune extraordinară şi o înţelegere profundă a fenomenului juridic.

Astfel, cele patru numere ale Revistei române de jurisprudenţă aferente anului 2022 vor avea ca tematici ştiinţifice generale patru fundamente ale procedurii civile, rămânând, aşadar, fideli specializării teoretice a Profesorului, respectiv: controlul judiciar în procesul civil (nr. 1), rolul judecătorului în aflarea adevărului (nr. 2), incidente procedurale în procesul civil (nr. 3) şi nulitatea actelor de procedură (nr. 4).

Primul număr intitulat „Controlul judiciar în procesul civil” a fost inspirat de teza de doctorat a domnului Profesor consacrată acestei importante instituţii procesual civile, sens în care am apreciat că se impune ca seria numerelor „In memoriam Viorel Mihai Ciobanu” să debuteze cu tema care a constituit nucleul preocupărilor sale științifice.

Întrucât construcţia Revistei Române de Jurisprudenţă în formatul dedicat unei personalităţi importante a dreptului românesc presupune evidenţierea diferitelor aspecte de viaţă profesională ale acesteia, în cuprinsul fiecărui număr se vor regăsi şi rubrici precum „laudatio”, „argumentum”, „interviul numărului”, care se vor adăuga rubricilor deja consacrate ale revistei: „jurisprudenţă comentată” şi „dezbateri”. De asemenea, revista se 

îmbogăţeşte şi cu patru rubrici noi care îşi propun să aducă în atenţia cititorilor aspecte de jurisprudenţă comentată, circumscrise tematicii numărului, din practica dezvoltată de Curtea Constituţională a României, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Paginile Revistei Române de Jurisprudenţă rămân deschise pe tot parcursul anului 2022 pentru omagierea personalităţii aceluia care a fost prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu, prin contribuţii ştiinţifice de calitate şi consistente, la nivelul de exigenţă pe care îl aştepta şi pe care nu l-a abandonat niciodată. „Bătrâneţea poate avea şi ea avantajele ei, o experienţă mai bogată, soluţii mai aşezate, o apreciere mai exactă şi mai generoasă, chiar dacă lucrarea studentului lasă aparent impresia de lipsă de pregătire, o toleranţă mai mare, fără a renunţa totuşi la exigenţă”, spunea Profesorul în ultima sa apariţie publică, ridicând la rang de principiu exigenţa.

Să urmăm, aşadar, lecţiile Profesorului nostru şi să nu abandonăm niciun moment principialitatea, exigenţa, bunătatea, adevărul şi spiritul de disciplină. Şi nu în cele din urmă, se cuvine să-l cităm şi noi, precum făcea şi domnul Profesor, pe marele procedurist francez, Perrot, care spunea că „independenţa este înainte de toate o problemă de caracter; istoria demonstrează că oricare ar fi textele, oamenii de caracter au păstrat intactă independenţa lor, în ciuda ameninţărilor şi solicitărilor”, conchizând că „pentru a nu fi dependent şi supus, inclusiv greşelii, este nevoie de cunoaştere, de cunoaşterea aprofundată a Constituţiei şi a legilor”.

Prof. univ. dr., judecător Evelina OPRINA

Director, Revista română de jurisprudenţă