Interviu cu prof. univ. emerit, dr. h.c. Liviu Pop Membru titular al Academiei de Ştiinţe Juridice Membru titular al Academiei Privatiştilor Europeni Membru corespondent al Academiei Române

Rezumat

Evelina Oprina: Vă mulţumesc, stimate domnule Profesor, pentru că aţi acceptat să acordaţi un interviu pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă, revistă care în anul 2022 este dedicată memoriei profesorului univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu.

Ca un colaborator apropiat, coleg şi prieten al Profesorului Viorel Mihai Ciobanu, care este cea mai puternică impresie pe care o păstraţi şi astăzi despre Profesor?

Liviu Pop: Profesorul, juristul şi omul de ştiinţă Viorel Mihai Ciobanu a fost pentru mine un prieten adevărat, care este şi va rămâne mereu în memoria şi sufletele noastre, ale tuturor celor care l-am iubit şi admirat cu sinceritate. Figură emblematică, spirit elevat, cercetător productiv în ştiinţa dreptului, cu vocaţie de adevărat profesor, original şi profund în idei şi fapte de viaţă, era modest şi cumpătat în gesturi şi cuvinte, sobru, exigent cu sine şi exigent cu alţii, prieteni sau neprieteni. Am admirat la el întotdeauna tenacitatea, generozitatea, competenţa, dorinţa de a face binele, fără a aştepta vreo răsplată, de a promova profesionalismul, valorile culturale, morale şi oamenii de caracter, de care societatea noastră a avut şi are mereu imperioasă trebuinţă. Într-un cuvânt, a fost unul dintre oamenii adevăraţi, de indiscutabilă valoare, aflaţi mereu în fruntea elitei reale şi participative a generaţiei noastre, care după cum se cunoaşte şi-a dobândit şi consolidat poziţia socială prin valorificarea eficientă a înzestrărilor, experienţei şi calităţilor dovedite.

Evelina Oprina: Cum a fost colaborarea dumneavoastră cu Profesorul atât din perspectivă profesională, cât şi din cea umană?

Liviu Pop: Din perspectivă profesională, deoarece eram profesori la facultăţi diferite, una la Bucureşti şi alta la Cluj-Napoca, colaborarea noastră s-a obiectivat în numeroase participări comune la diverse manifestări profesionale şi ştiinţifice: conferinţe, simpozioane, comisii de doctorat, comisii de examinare şi de concurs pentru intrarea în profesie – notari publici, avocaţi etc. În toate aceste ocazii, am avut multe de învăţat de la profesorul şi omul de ştiinţă Viorel Mihai Ciobanu, care se distingea prin tenacitate, corectitudine, echilibru, profunzimea şi supleţea gândirii, prin originalitate, claritate, critică fină şi contributivă. Într-un cuvânt, i-am admirat, fără rezerve, profesionalismul, inteligenţa, echilibrul şi, nu în ultimul rând, caracterul şi modestia.

În ce priveşte colaborarea umană, este de remarcat că era un om pentru care bunătatea cu măsură şi echilibru, promovată şi practicată constant, ori de câte ori era justificată, a fost un semn al superiorităţii oamenilor aleşi şi spiritelor înalte. În mod sigur, a fost pentru mine un prieten adevărat, în care se putea avea o încredere deplină, ştiut fiind că adevărata prietenie nu este uşor de găsit la mulţi dintre semenii noştri. Avându-l ca prieten, am ştiut că este în stare de orice efort şi chiar de sacrificii, pentru a-mi veni în ajutor, atunci când am avut sau aş fi avut nevoie. Numai o astfel de prietenie poate fi atât de trainică, încât să reziste în faţa oricăror încercări şi îndoieli. Într-un cuvânt, era un om onest, sensibil, discret, de mare disponibilitate şi generozitate. Această constatare a fost pentru mine cu atât mai importantă, în vremurile sub care trăim, în care frumuseţea sufletească, prietenia şi caracterul multora dintre semenii noştri sunt flori rare; or, în cazul lui Viorel Mihai Ciobanu, este sigur că ele alcătuiau un întreg şi bogat buchet.

Evelina Oprina: Cum era Profesorul Ciobanu în relaţia cu studenţii şi cu doctoranzii, cum era perceput de către aceştia?

Liviu Pop: Din câte cunosc, în relaţia sa cu studenţii şi cu doctoranzii era cald, atent, înţelegător şi exigent cu bunătate. De la el am învăţat, printre altele, că un profesor adevărat trebuie să fie bun şi drept şi urechea să-i fie deschisă numai la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire. Profesionalismul său de excepţie, echilibrul şi nu de puţine ori generozitatea erau calităţi unanim apreciate la Viorel Mihai Ciobanu, ceea ce a fost de natură a-i încuraja pe toţi învăţăceii săi, în demersurilor lor profesionale şi ştiinţifice de însuşire a dreptului, indiferent că erau studenţi, masteranzi, doctoranzi sau tineri colaboratori dintre cadrele didactice universitare.

Evelina Oprina: Sunteţi profesor universitar şi autor a numeroase lucrări de specialitate juridică. Apreciaţi, domnule Profesor, că sistemul de învăţământ de astăzi oferă garanţia formării unor generaţii de viitori profesionişti ai dreptului, bine pregătiţi şi cu caractere consolidate?

Liviu Pop: Este regretabil că, în ultimele trei decenii, în opinia mea, profesiunea de jurist a fost şi este aproape iremediabil compromisă. Astfel, se constată că în ţara noastră există astăzi o inflaţie de jurişti, majoritatea dintre ei fiind fără o pregătire profesională temeinică. Cauza principală a acestei stări de lucruri este alterarea aproape iremediabilă a sistemului de învăţământ superior în domeniul dreptului, care are ca etiologie, printre altele, înfiinţarea, promovarea, încurajarea şi multiplicarea unui mecanism lax, alterat şi vicios de la originea sa, care permite obţinerea de diplome de studii universitare fără acoperire, eliberate de o multitudine de aşa-zise universităţi, care, în realitate, s-a dovedit că nu sunt altceva decât SRL-uri de învăţământ superior şi izvoare de îmbogăţire  pentru cei care le-au înfiinţat şi le patronează. Mai mult decât atât, este trist şi regretabil că această păguboasă situaţie continuă şi în prezent, fără ca autorităţile competente ale statului să intervină cu fermitate pentru igienizarea învăţământului juridic superior. Nu mai puţin, acest proces de igienizare ar trebui, fără nicio discriminare, să aibă în vedere şi un număr considerabil de facultăţi de drept din structura învăţământului superior public. Aceasta pentru faptul că, în opinia mea, de regulă, pregătirea profesională temeinică a viitorilor jurişti poate fi găsită cu siguranţă doar în câteva facultăţi de drept din cadrul universităţilor prestigioase ale ţării, care dispun de colective de cadre didactice, cercetători cunoscuţi în diferitele domenii ale dreptului, autori de lucrări ştiinţifice de valoare indiscutabilă şi unanim recunoscută.

Evelina Oprina: Şi pentru că mă interesează foarte mult părerea dumneavoastră de specialist, luând în considerare şi experienţa dumneavoastră profesională practică, vă rog să ne spuneţi cum evaluaţi sistemul actual de justiţie? Răspunde el nevoilor societăţii? Dacă puteţi să ne indicaţi una sau două direcţii care ar trebui schimbate ori îmbunătăţite pentru a creşte gradul de încredere a cetăţenilor în actul de justiţie.

Liviu Pop: A fost o vreme, mai precis până în urmă cu un deceniu, când am avut o strânsă legătură cu structurile şi autorităţile statului, care alcătuiesc sistemul de justiţie, în sensul cel mai larg al cuvântului. Astfel, printre altele, am activat câţiva ani în calitate de judecător la Curtea de Apel Cluj-Napoca iar, mai apoi, ca arbitru la diferite curţi de arbitraj, inclusiv la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de comerţ şi Industrie a României; de asemenea, cu unele intermitenţe, am activat şi ca avocat în Baroul de Avocaţi Cluj. În orice caz, din câte cunosc, se pare că, în prezent, avem magistraţi bine pregătiţi profesional. Aceasta pentru faptul că accesul în instituţiile de pregătire a magistraţilor este condiţionat de reuşita la examenele de admitere, care necesită o pregătire profesională de excepţie. Aceeaşi constatare este valabilă şi pentru celelalte funcţii sau profesii juridice, unele dintre ele liberale, cum sunt: avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti. Numai că, aşa cum m-am pronunţat şi cu alte ocazii, pentru a avea o justiţie dreaptă, mai este necesar să fie îndeplinite încă cel puţin două condiţii: juriştii care lucrează în acest sistem, trebuie să fie, pe lângă buni profesionişti, şi oameni cu experienţă de viaţă şi de mare caracter, iar legile să fie bune şi drepte. Astfel, accentuez faptul că juriştii din sistemul de justiţie trebuie să fie oameni cu experienţă, care s-au întâlnit cu problemele vieţii, având o oarecare vechime în munca juridică; de asemenea, este necesar să fie oameni de caracter. Intelect, spirit, cultură, profesionalism şi oricum s-ar mai numi calităţile unui jurist sunt fără îndoială de dorit. Nu trebuie însă uitat că ele sunt sau pot fi şi dăunătoare, în cazul în care celui în cauză îi lipseşte caracterul. Or, inteligenţa fără caracter, de multe ori, nu valorează nimic; dimpotrivă, ea poate deveni o povară pentru cei din jur şi nicidecum o binecuvântare. Cine este în stare să-şi vândă sufletul este oricând gata să cumpere sufletele altora. Oricum, învăţătura dă lumină, dar omul nu se poate înălţa decât prin caracter.

În altă ordine de idei, mai trebuie să avem în vedere că libertatea şi mai ales dreptatea se pot manifesta numai acolo unde există legi bune şi drepte. De altfel, valoarea legilor ne arată care sunt calităţile, virtuţile şi chiar defectele unui popor. De aceea, am susţinut şi continuu să susţin că legile trebuie să-şi aibă etiologia, motivarea şi fundamentele în năzuinţele şi trebuinţele adevărate ale naţiunii, fiind produsul experienţei reale a membrilor întregului corp social. Numai în aceste condiţii, legile pot să fie şi sunt factori ai dezvoltării şi păcii sociale. După cum pe drept cuvânt spunea cineva, dreptul nu creează interese economice şi nici reguli şi tendinţe morale; el are doar sarcina să le descopere, recunoască, îndrume şi coordoneze, prin reguli de conduită 

bine gândite, interpretate şi aplicate cu bună-credinţă, pentru binele celor în cauză. De aceea, voinţa legiuitorului nu este bine să fie contrară voinţei şi trebuinţelor reale ale poporului. Aşa trebuind să fie, este regretabil că în vremurile de astăzi, uneori, se adoptă legi importante care nu întotdeauna corespund trebuinţelor reale ale poporului; de aceea, unele legi nu sunt respectate sau nu pot fi respectate, iar altele se modifică, cu toate că au fost abia modificate; în alţi termeni, se reformează neîncetat reformele, care nu au timpul necesar să-şi dovedească eficienţa. Explicaţia este simplă şi, în acelaşi timp, tristă: multe dintre aceste legi, în accepţiunea largă a cuvântului, sunt arbitrare, fiind izvor de nedreptăţi şi suferinţe pentru unele categorii ale populaţiei.

În situaţia în care legile sunt bune, este necesar ca ele să fie interpretate uniform şi aplicate cu tact şi înţelepciune, în litera şi spiritul lor, iar dreptatea făcută, fără exagerări şi obstrucţiune, cu omenie, echilibru şi bunătate. Numai bunătatea adâncă, îngăduitoare, caldă şi, uneori, atunci când este necesar, iertătoare, îl apropie pe om de Dumnezeu. De altfel, este un truism că omul bun este cu adevărat puternic, capabil şi drept. De aceea, după cum am afirmat şi cu alte ocazii, între oamenii care fac parte din această categorie, trebuie căutaţi şi găsiţi judecătorii. Pentru a împărţi dreptatea, nu este suficient să fii învăţat şi inteligent. Trebuie să fii deopotrivă cu experienţă şi înţelept. Aceasta ştiut fiind că înţelepciunea presupune întotdeauna inteligenţă; în schimb, inteligenţa nu presupune în mod obligatoriu şi înţelepciune.

Evelina Oprina: Cum percepeţi dumneavoastră că se raportează astăzi lumea juridică la activitatea ştiinţifică, profesională a Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Liviu Pop: Adevăraţii jurişti nu l-au uitat. Mai mult, nu i-au uitat nici crezurile, pe care, de altfel, le-a mărturisit mereu în timpul prea scurtei sale vieţi, şi nici opera. De fapt, despre aceasta, înainte de oricine, ar putea vorbi şi depune mărturie discipolii şi ucenicii săi, dintre care unii i-au succedat la catedră. În orice caz, toţi cei care i-am fost aproape, afirmăm cu sinceritate că Viorel Mihai Ciobanu a creat şi ne-a lăsat moştenire o operă ştiinţifică importantă şi durabilă alcătuită din lucrări de valoare indiscutabilă, mai ales în spaţiul dreptului procesual civil. Contribuţiile sale în ştiinţa dreptului sunt şi rămân esenţiale, fiind exemple de intuiţie creatoare, rezultată dintr-o adâncă exploatare şi cunoaştere a realităţilor şi trebuinţelor sociale. Astfel, aşa cum afirma unul dintre iluştrii săi discipoli şi urmaşi, opera magistrului a fost explicativă, creatoare, unificatoare, depăşind cu mult graniţele procedurii civile. În orice caz, ignorând orice elemente de statistică exprimate în număr de cărţi, studii, articole etc., este necesar să subliniem că poate realizarea cea mai mare a ilustrului profesor este şi va rămâne pentru totdeauna redactarea şi definitivarea, împreună cu membrii comisiei alcătuite în acest scop, a noului Cod de procedură civilă, aflat astăzi în vigoare, precum şi elaborarea unei lucrări ample, în două mari volume „Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat”, apărute în anii 2013 şi respectiv 2016, coordonată împreună cu un alt mare corifeu al dreptului, profesorul Marian Nicolae.

Evelina Oprina: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu era şi un foarte fin şi atent observator al vieţii academice, juridice, ştiinţifice şi chiar politice. Care credeţi că ar fi fost mesajul Profesorului astăzi pentru decidenţii lumii juridice?

Liviu Pop: Profesorul a fost un mare patriot şi un foarte bun român. De aceea, a fost mereu preocupat de întreaga viaţă socială. Apreciez şi sunt sigur că aşa cum a făcut-o în timpul vieţii, dacă ar trăi şi în prezent, ar aborda cu competenţă, bună-credinţă şi dăruire mereu spinoasa problemă a reformei în justiţie, temă care a fost în atenţia sa încă din anul 1996. De altfel, în vasta lui operă se poate frecvent întâlni tema sensibilă şi mereu actuală a obstrucţionării justiţiei, căreia însă i-a conferit un sens mai larg decât acela al amestecului factorului politic intern în actul de judecată. Astfel, a avut în vedere şi a pus în discuţie şi influenţele inadmisibile care au venit din mediul şi structurile internaţionale asupra mersului normal al justiţiei, inclusiv conţinutul uneori nedrept şi confuziile juridice din rapoartele unor entităţi europene despre justiţia română şi respectarea statului de drept în ţara noastră. Cred şi sunt sigur că dacă profesorul ar fi printre noi şi astăzi, problema privind starea justiţiei ar fi rămas una dintre principalele sale preocupări.

Evelina Oprina: Ce ar trebui să înţeleagă viitorii jurişti din opera şi activitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu?

Liviu Pop: Înainte de toate, viitorii jurişti trebuie să-l cunoască, studiindu-i opera şi întreaga lui viaţă. Procedând astfel, ar afla că pentru a fi buni jurişti este necesar să fie tenace, perseverenţi, învăţaţi, înţelepţi şi oameni de caracter. De asemenea, trebuie să dovedească faptul că sunt buni români şi cetăţeni ai acestei patrii, străini de orice obedienţă, pentru a face parte din elita reală, activă şi participativă a intelectualităţii, în aceste vremuri în care răutatea unora, dedublarea, impostura şi ticăloşia sunt agresive şi adânc deprimante.

Evelina Oprina: Vă rog să transmiteţi un mesaj pentru cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă.

Liviu Pop: Mulţumesc „Revistei române de jurisprudenţă” pentru faptul că mi-a solicitat acest interviu despre un om pe care l-am iubit şi admirat mereu ca fiind un mare jurist şi un mare caracter. De asemenea, îi doresc să rămână pe mai departe printre revistele cele mai prestigioase din spaţiul ştiinţei dreptului nostru contemporan. În acest scop, redactorii şi colaboratorii săi trebuie să aibă în vedere că profesorul Viorel Mihai Ciobanu ne-a învăţat pe toţi cei din jurul său – colegi şi studenţi – că în domeniul juridic trebuie să nu-şi aibă locul improvizaţia, superficialitatea şi impostura, astfel încât în locul lor să se afle practicate şi cultivate seriozitatea, profesionalismul şi probitatea ştiinţifică. De asemenea, cred că trebuie să nu se uite că „toţi avem loc sub unul şi acelaşi soare, cu toate că nu reuşim să ne aflăm sub aceeaşi rază”.

Evelina Oprina: Vă mulţumesc, domnule Profesor Liviu Pop, pentru că aţi stat de vorbă cu mine şi aţi avut disponibilitatea de a împărtăşi cu cititorii Revistei Române de Jurisprudenţă gândurile, aprecierile şi amintirile legate de personalitatea Profesorului Viorel Mihai Ciobanu.

Cluj-Napoca, 30 octombrie 2022