Acțiune în constatarea încadrării în grupe de muncă. Aplicarea Deciziei ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii nr. 9/2016

DREPTUL MUNCII ȘI DREPTUL SECURITĂȚII SOCIALE

Rezumat

Decizia instanței supreme nu obligă de plano la acordarea grupei de muncă, ci recunoaște doar o vocație la încadrare, dacă și în măsura în care verificarea condițiilor imperative ce țin de caracteristicile locului de muncă, mai poate fi substituită prin și în cursul demersului jurisdicțional. Atât tipul activității efectiv desfășurate, cât și procentul în care aceasta s-a desfășurat în condițiile pretinse de efectuarea încadrării, trebuie să rezulte din date certe, verificabile în textele legii, în actele care au guvernat raportul de muncă executat și în determinări obiective ale circumstanțelor de fapt în care s-a desfășurat, nefiind astfel suficiente aprecierile salariaților cu privire la calificarea activității și a gradului de nocivitate, dificultate sau de risc al mediului profesional. Diferențierea de încadrare în grupe/acordare echipament protecție, plată spor nu se face doar în temeiul gradului de periculozitate al activității prestate, ci în funcție de mai mulți factori, definiți de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990. Existența unor condiții grele de muncă nu poate constitui în sine temei de acordare a grupei I de muncă, în lipsa întrunirii celorlalte condiții impuse de textul de lege.

– Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii 
– Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării