Contestaţie în anulare. Noţiunea de eroare materială esenţială ce ar fi putut determina o altă soluţie a instanţei de recurs. Diferenţierea erorii materiale de greşeala de judecată

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Rezumat

Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în condiţii limitative, respectiv doar în cazurile şi condiţiile expres reglementate de lege. Caracterul său special determină necesitatea interpretării în mod restrictiv a cazurilor în care această cale de atac poate fi exercitată şi a noţiunilor ce se găsesc în conţinutul său, dintre acestea în mod special distingându-se cea a „erorii materiale”, prevăzută în conţinutul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ.

Astfel, „eroarea materială” priveşte acele greşeli ce rezultă cu evidenţă din actele dosarului, fiind în conexiune cu aspectele formale ale judecăţii. Ea se diferenţiază esenţial de eroarea de judecată prin faptul că aceasta din urmă implică raţionamentul logico-judiciar efectuat de instanţa de judecată în urma unui demers deliberativ de interpretare a elementelor dosarului, respectiv a probatoriilor sau a normelor legale incidente. Prin urmare, „eroarea materială” nu poate privi operaţiunea de identificare a normei legale aplicabile cauzei, chiar dacă, în succesiunea cadrului normativ ce a reglementat din punct de vedere temporal raportul juridic dedus judecăţii, partea contestatoare pretinde incidenţa unor alte norme legale decât cele avute în vedere de instanţa de judecată.

– Codul de procedură civilă: art. 503 alin. (2) pct. 2