Rolul activ al judecătorului în administrarea probatoriului cauzei. Puterea conferită acestuia de a aprecia asupra probelor administrate, inclusiv prin recalificarea unora dintre acestea dintr-o categorie în alta

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Rezumat

Rolul activ al judecătorului în procesul civil se manifestă pe mai multe paliere. Unul dintre acestea este cel al puterii de a dispune din oficiu administrarea probelor pe care le consideră necesare şi de a le aprecia atât pe acestea, cât şi pe cele propuse de părţi, prin prisma propriului sistem de valori juridice, unul ce trebuie a întruni două exigenţe: pe de-o parte exigenţa amplorii şi profunzimii cunoştinţelor juridice şi a raţionamentelor efec-tuate, pe de altă parte, permanenta adaptare a acestora la cazul concret dedus judecăţii. În prelungirea puterii de apreciere a probelor administrate, se situează aptitudinea conferită judecătorului de a recalifica unele dintre mijloacele de probă prevăzute de art. 250 C. pr. civ. dintr-o categorie probatorie în alta. Exemple concrete în acest sens sunt furnizate chiar de textele Codului de procedură civilă, respectiv art. 295 C. pr. civ. referitor la refuzul părţii de a prezenta un înscris sau art. 358 privitor la refuzul prezentării la interogatoriul încuviinţat anterior, ambele convertite în posibilitatea lăsată la latitudinea judecătorului de a le considera fie drept o mărturisire deplină, fie drept un început de dovadă scrisă, ce se impune a fi completat cu alte mijloace de probă. Alte ipoteze identice din punct de vedere al raţionamentului juridic sunt lăsate la latitudinea judecătorului ca o subcomponentă a rolului său activ în aflarea adevărului într-o cauză concretă.

– Codul de procedură civilă: art. 22 alin. (7), art. 254 alin. (5) şi (6), art. 264 alin. (1) şi (2), art. 295 şi 358

– ICCJ, hotărârea pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 9/30 martie 2020.