Limitele libertăţii de exprimare în cazul oamenilor politici antreprenori. Caracterul disproporţionat al ingerinţei instanţei de judecată în libertatea de exprimare a pârâţilor

DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Societăţile reclamantului puteau vinde în mod legal măşti de protecţie de orice tip şi la orice preţ, în condiţiile absenţei unui preţ maxim reglementat, însă, dată fiind şi calitatea de om politic a reclamantului, pe care acesta nu a contestat-o, şi-a asumat faptul că jurnaliştii, printre care şi pârâtul P.I., îi vor analiza cu mai multă atenţie şi rigurozitate acţiunile şi îl vor ,,sancţiona” pentru conduita sa orientată doar spre profit, specifică unui întreprin-zător, dar nu şi unui om politic, de la care cetăţenii aşteaptă să manifeste şi spirit civic şi empatie, în contextul în care este de notorietate că la începutul perioadei de pandemie măştile de protecţie erau insuficiente cantitativ şi aveau preţuri ridicate.

Unica informaţie nereală inserată în cele două articole publicate de pârâtul P.I. este cea referitoare la existenţa unor farmacii ce constituie puncte de lucru în sensul Legii nr. 31/1990 a societăţilor, în cadrul cărora reclamantul are calitatea de asociat şi administrator, în comuna T.

Această unică informaţie nereală nu este însă suficientă pentru admiterea cererii de chemare în judecată şi dispunerea împotriva pârâţilor a măsurilor solicitate de către reclamant, întrucât nu ar respecta caracterul proporţional al ingerinţei unei autorităţi publice, respectiv instanţa de judecată, în libertatea de exprimare a pârâţilor.

Admiterea cererii aşa cum a fost formulată, în condiţiile prezentate supra, ar genera un puternic efect disuasiv atât asupra pârâtului P.I., cât şi asupra altor jurnalişti, de natură să îi împiedice ca în viitor să mai scrie despre subiecte de interes public, precum vânzarea măştilor de protecţie, de teama de a nu se expune unor consecinţe de natură juridică.

– Codul civil: art. 253, art. 72, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.382, art. 1.385 alin. (1) şi art. 1.386 alin. (1)

– Legea nr. 31/1990