Plângere de carte funciară. Refuz de notare a unui drept de abitaţie. Verificările judecătorului în cadrul reexaminării

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Rezumat

Din analiza prevederilor Legii nr. 7/1996, în forma în vigoare la data de 17 noiembrie 2000, rezultă că legiuitorul nu instituia în mod expres o clasificare a diferitelor tipuri de înscriere în cartea funciară. Totuşi, pe baza prevederilor art. 21 din lege, se poate conclu-ziona că legiuitorul distingea între înscrierea drepturilor reale imobiliare, respectiv dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, şi celelalte drepturi, acte, fapte ori situaţii juridice.

Utilizând terminologia consacrată în prezent, se poate susţine că drepturile reale imo-biliare erau supuse intabulării, în timp ce celelalte drepturi, acte, fapte ori situaţii juridice se notau în cartea funciară.

Un drept real imobiliar, precum dreptul de abitaţie, nu poate fi considerat un raport juridic între titularul acestui drept şi actualul titular al dreptului de proprietate, şi care să poată fi notat ca atare în cartea funciară.

Este real că dreptul de abitaţie ia naştere în baza unui raport juridic obligaţional încheiat între titularul dreptului de proprietate şi o altă persoană, însă dreptul de abitaţie ce ia naştere în acest mod îşi păstrează natura juridică de drept real, opozabil erga omnes oricărei persoane, în condiţiile legii, neputându-se confunda cu raportul juridic însuşi. Înscrierea în cartea funciară vizează dreptul real, iar nu raportul juridic din care a luat naştere, acesta constituind doar fundamentul juridic al cererii de înscriere.

– Legea nr. 7/1996: art. 21, art. 31