Cedarea folosinţei bunurilor prin contract de comodat, încheiat de persoana fizică (PF), în calitate de comodant şi persoana fizică autorizată (PFA), în calitate de comodatar. Identitatea dintre PF şi PFA.
DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL
Rezumat
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 şi art. art. 25 alin. (2) C. civ., rezultă că persoana fizică ce a obţinut autorizarea de a efectua anumite activităţi aducătoare de venit este aceeaşi cu persoana fizică însăşi, neexistând două persoane fizice distincte.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 44/2008 (care definesc patrimoniul de afectaţiune ca fiind totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate constituite ca o fracţiune a patrimoniului persoanei fizice autorizate) şi de dispoziţiile art. 32 alin. (2) C. civ. (care stipulează că în caz de afectaţiune, transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare), rezultă caracterul unic al patrimoniului, utilizarea unora dintre bunuri în scopul desfăşurării unei activităţi autorizate nefiind aptă să conducă la o altă concluzie, de vreme ce nu există un transfer al dreptului de proprietate.
Veniturile obţinute de persoana fizică autorizată din exploatarea bunurilor persoanei fizice sunt veniturile persoanei fizice. Tot astfel, şi cheltuielile efectuate (obligaţiile asumate) în scopul punerii în valoare a bunurilor exploatate de persoana fizică autorizată sunt cheltuielile (obligaţiile) persoanei fizice, care de altfel răspunde pentru toate obligaţiile asumate în cadrul activităţii autorizate, în măsura în care bunurile din patrimoniul de afectaţiune nu sunt suficiente, cu bunurile proprii, potrivit dispoziţiilor art. 20 din O.U.G. nr. 44/2008.
Dispoziţiile art. 62 alin. (1) teza finală din Legea nr. 573/2003, respectiv art. 84 din Legea nr. 227/2015 (potrivit cărora venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă), au în vedere cedare folosinţei către un alt beneficiar. Doar o cheltuială suportată de către o altă persoană poate fi considerată un avantaj pentru proprietarul imobilului. Or, în situaţia în care cheltuiala este suportată de proprietarul imobilului, chiar dacă această cheltuială a fost realizată în cadrul activităţii pentru care a fost autorizat proprietarul imobilelor ca PFA, în niciun caz nu poate fi considerată ca un avantaj, de vreme ce veniturile sale au scăzut cu valoarea acestor cheltuieli.
Atunci când în urma încetării activităţii PFA s-a emis pe seama persoanei fizice o decizie de impunere, care viza activitatea PFA, şi când s-a susţinut identitatea de persoană chiar de către organul fiscal, practica judiciară, inclusiv a Curţii de Apel Timişoara, a reţinut acea identitate de persoană, obligând persoana fizică la plata debitelor fiscale acumulate în perioada desfăşurării activităţii autorizate, chiar şi în condiţiile în care PFA era deja radiată la data emiterii deciziei de impunere. Prin urmare, identitatea de persoană trebuie să fie luată în considerare şi în ceea ce priveşte drepturile, nu doar obligaţiile persoanei în discuţie.
Sumele reprezentând cheltuieli de renovare a imobilelor, suportate de PFA direct sau prin refacturare, nu reprezintă venituri pentru persoana fizică, eventuala sporire a valorii imobilului având relevanţă doar în ce priveşte impozitul pe clădiri.
– Legea nr. 571/2003 privind vechiul Cod fiscal1: art. 62 alin. (1) teza finală
– Legea nr. 227/2015 privind noul Cod fiscal: art. 84
– Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 31 şi 32
– O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale: art. 20 alin. (1)
