Drepturi salariale familia ocupațională „Administrație”. Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare prevăzut de art. 1 din Anexa VIII Cap. I lit. b) din Legea nr. 153/2017.

DREPTUL MUNCII ȘI SECURITĂȚII SOCIALE

Autori

  • Judecător dr. Cristina Radu Autor

Rezumat

Sporul pentru condiții de muncă este reglementat de dispozițiile art. 23 din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din aceeași lege, de la data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general  consolidat al statului sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege. În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 s-a  stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze atât la reîncadrarea personalului salarizat din fonduri publice, cât și la stabilirea salariilor de bază, 
soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38. Astfel, legea impune angajatorilor obligația de a stabili drepturile salariale potrivit dispozițiilor art. 38, etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. Pentru anul 2018, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, prevede că se acordă următoarele creșteri salariale: „a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții”. Intrarea în vigoare a H.G. nr. 917/2017 nu poate fi interpretată ca o derogare de la dispozițiile art. 38 alin. (3) din lege, legiuitorul indicând în cuprinsul legii care sunt ipotezele de excepție în care drepturile salariale acordate în anul 2018 sunt stabilite altfel decât prin majorare cu 25% a celor din decembrie 2017.

– Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 23, art. 38 alin. (3), art. 1 din anexa VIII, Cap. I, lit. b)

– H.G. nr. 917/2017: art. 2 și art. 3 

Publicat

25.01.2024