Precizări privind modificările operate în Legea nr. 101/2016 de O.U.G. nr. 23/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, respectiv de O.U.G. nr. 114/2020
DEZBATERI
Rezumat
Intrate relativ recent în vigoare, legile privind regimul achizițiilor publice au suferit deja modificări, unele chiar de concepție. În prezentul studiu ne-am propus să tratăm modificările operate prin ultimul act adoptat în acest sens. Astfel, vom trece în revistă toate modificările operate de O.U.G. nr. 23/2020 în cuprinsul Legii nr. 101/2006 așa cum rezultă explicit din art. IV al acestei ordonanțe de urgență.
Cum de la data elaborării acestui studiu O.U.G. nr. 23/2020 a fost declarată neconstituțională în întregime3, iar până la finalizarea acestui articol a apărut un nou act normativ în materie vom proceda la o analiză comparativă a modificărilor survenite prin O.U.G. nr. 23/2020 în parte păstrate de noul act normativ în materie, respectiv O.U.G. nr. 114/20204. În cadrul analizei se va avea în vedere stadiul actual al legislației în materie și o privire comparativă mai ales în ce privește efectul modificărilor cu impact asupra raportului de drept procesual grefat în special pe contenciosul administrativ al achizițiilor publice.
Cuvinte-cheie: achiziții publice; autoritate contractantă; taxă judiciară de timbru; contestație; căi de atac