Principalele modificări ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 operate prin Legea nr. 212/2018
DEZBATERI
Rezumat
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a marcat un punct de cotitură în controlul actelor administrative realizat de instanţele judecătoreşti şi în decursul celor mai bine de 10 ani de la intrarea în vigoare a suferit mai multe modificări şi completări. Legea nr. 212/2018 se constituie în ultima modificare şi completare a Legii nr. 554/2004 şi a fost adoptată pentru a implementa măsuri de reducere a volumului de activitate a instanţelor de contencios administrativ cu consecinţa scurtării duratei de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ şi a pune de acord legea cu deciziile Curţii Constituţionale pronunţate în această materie şi corelarea prevederilor acesteia cu modificările care au intervenit în materia procesual civilă. Principalele modificări vizează competenţa materială, teritorială şi funcţională a instanţelor, procedura prealabilă unde survin anumite clarificări, eliminarea procedurii de filtru în cadrul recursurilor din materia contenciosului administrativ, simplificarea procedurii scrise prealabile soluţionării litigiilor de contencios administrativ menită să reducă durata de soluţionare a litigiilor şi să dinamizeze procedura de judecată.
Cuvinte-cheie: competenţa instanţelor; contencios administrativ; procedura prealabilă