Probe. Interceptări telefonice autorizate în temeiul Legii nr. 51/1995. Excludere

Rezumat

Din perspectiva Deciziei nr. 91/2018 a CCR, pronunțată după încheierea judecătorului de cameră preliminară care face obiectul prezentelor contestații, rezultă că din materialul probator administrat în dosarul de urmărire penală trebuie excluse interceptările de convorbiri telefonice obținute urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere emise în baza Legii nr. 51/1991. Dispozițiile Legii nr. 51/1991 nu conferă calitatea de probă, mijloc de probă datelor și informațiilor rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale ale omului. În cauză, mandatele de supraveghere tehnică dispuse în baza Legii nr. 51/1991 au fost emise și puse în executare anterior sesizării din oficiu care a stat la baza prezentului dosar. Aceste interceptări de convorbiri care stau la baza trimiterii în judecată a inculpaților au fost efectuate anterior începerii procesului penal. Judecătorii de cameră preliminară, conform art. 342 C. pr. pen. au obligația de a analiza legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Or, în opinia noastră, susținută și în decizia Curții Constituționale a României nr. 91/28 
februarie 2018, aceste interceptări au fost efectuate anterior debutului procesului penal, în baza dispozițiilor unei legi speciale, care nu prevăd nicio posibilitate legală de a transforma date și informații în mijloace de probă în procesul penal. Așadar, se impune excluderea din materialul probator al interceptărilor procesele verbale de certificare a înregistrărilor din datele de 13.10.2014 și 21.10.2014 pentru că acestea nu au fost efectuate în cadrul unui proces penal, încălcându-se astfel dreptul inculpaților la un proces echitabil, așa cum este el reglementat în art. 6 CEDO. Nu s-a dat curs solicitărilor inculpaților contestatori de a constata nulitatea absolută a interceptărilor convorbirilor telefonice utilizate în dosar. Apărătorii inculpatului A.A. și-au fundamentat apărarea în esență, pe faptul că pe numele inculpatului au fost emise mandate de siguranță națională însă acesta nu a fost trimis în judecată sau cercetat, nici în acest dosar, nici în altul pentru astfel de infracțiuni și ca atare, acele mandate sunt nelegale. Curtea Constituțională a României a constatat că scopul în care sunt utilizate activitățile întreprinse în domeniul securității naționale este diferit de cel al activității procesual penale. 
Primele se axează pe cunoașterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe cu scopul realizării securității naționale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Astfel, într-o interpretare sistematică și teleologică, rezultă că Legea nr. 51/1991 și Codul de procedură penală au finalități diferite, care se reflectă și în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice. 
Cu alte cuvinte, existența unei situații care constituie amenințare la adresa securității naționale nu presupune în mod automat și necesar pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, mijloacele de preîntâmpinare a amenințărilor la adresa securității naționale neputându-se rezuma la combaterea infracțiunilor. Un argument în acest sens îl reprezintă, de exemplu, măsurile pe care statul român le poate lua cu privire la străini. Astfel, art. 86 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în M. Of. nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, reglementează măsura declarării ca indezirabil, măsură ce se dispune împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică. Concluzionând, sursa de sesizare a organelor de urmărire penală este legală, ca atare și procesul-verbal de sesizare din oficiu este legal, precum legale sunt și actele subsecvente, respectiv ordonanțele formulate.

– Curtea Constituțională: Decizia nr. 91/2018 
– Legea nr. 51/1991 
– O.U.G. nr. 43/2002, forma în vigoare până la 1 ianuarie 2014: art. 14 alin. (3) 
– Legea nr. 14/1992, în vigoare până la 1 februarie 2014: art. 11 
– Legea nr. 14/1992, actuala reglementare: art. 11

– Legea nr. 51/1991, în vigoare până la data de 31 ianuarie 2014: art. 11 
– CEDO: art. 6