Elementele constitutive ale infracţiunii de viol. Lipsa probei ,,directe” a violului

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

Rezumat

Nu reprezintă condiţii pentru existenţa infracţiunii de viol deflorarea victimei sau existenţa unor leziuni traumatice în urma actelor de penetrare vaginală cu degetul. De altfel, conform deciziei nr. 3/2005 dată de instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi care a vizat tocmai definirea actelor care intră în conţinutul infracţiunii de viol (reglementată de art. 197 C. pen. 1968), care îşi păstrează valabilitatea şi în contextul noii incriminări din art. 218 C. pen. , actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. (1) C. pen. 1968, fapta constituie infracţiunea de viol. Aşadar, prin actul sexual la care se referea art. 197 alin. (1) C. pen. 1968/în prezent art. 218 alin. (1), (2) C. pen. , se înţelege orice modalitate de obținere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului. Deşi în practică poate fi uneori dificil să se demonstreze constrângerea în absenţa probei „directe” a violului, cum ar fi urmele de violenţă sau martorii direcţi, autorităţile trebuie totuşi să verifice toate faptele şi să pronunţe o decizie bazată pe evaluarea tuturor circumstanţelor specifice. Pentru reţinerea infracţiunii de viol nu este necesară dovedirea unor acte de constrângere fizică, ci este suficientă şi constrângerea morală. În cauză, existenţa unei forme de constrângere a fost dovedită, persoana vătămată manifestând teamă faţă de inculpat, aspect confirmat de martorii audiaţi în cauză, acesta fiind şi motivul pentru care victima nu a povestit părinţilor evenimentul traumatizant. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele MGC c. României şi I. C. c. României, s-a arătat că autorităţile trebuie să acorde importanţa cuvenită vulnerabilităţii specifice persoanelor tinere şi elementelor psihologice specifice cazurilor ce implică violul săvârşit asupra victimelor minore. Curtea a subliniat necesitatea ca, în prezenţa unor versiuni contradictorii, organele judiciare să realizeze o atentă evaluare a tuturor elementelor de fapt, precum şi a credibilităţii tuturor declaraţiilor date, având în vedere contextul în care au fost făcute. Această evaluare a credibilităţii s-ar putea realiza prin audierea persoanelor care îi cunosc pe victimă şi agresori (vecini, prieteni, profesori) sau prin realizarea unei evaluări psihologice, cu acest prilej putând să se stabilească eventuala existenţă a unor motive care ar putea determina formularea unor acuzaţii nereale. 

- Codul penal: art. 218