Recunoaştere hotărâre judecătorească străină. Diferenţa minimă de vârstă între adoptat şi adoptator, element al ordinii publice de drept internaţional privat român

DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Reglementarea naţională în materie de adopţie, respectiv art. 460 alin. (2) C. civ. : „Diferenţa de vârstă – (…) (2) Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani”, privită din perspectiva contextului normativ european configurat anterior prin art. 9 al Convenţiei europene revizuite în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009 şi intrată în vigoare la 1 septembrie 2011, conform căruia: „(1) Un copil poate fi adoptat numai dacă adoptatorul a atins vârsta minimă prevăzută de legislaţie în acest scop, această vârstă minimă neputând fi mai mică de 18 ani, nici mai mare de 30 de ani. Trebuie să existe o diferenţă de vârstă corespunzătoare între adoptator şi copil, respectându-se interesul superior al copilului, de preferat o diferenţă de cel puţin 16 ani. (2) Cu toate acestea, legislaţia poate să prevadă posibilitatea de derogare de la condiţia vârstei minime sau de la diferenţa de vârstă, având în vedere interesul superior al copilului: a) în cazul în care adoptatorul este soţul sau partenerul înregistrat al tatălui ori al mamei; sau b) în circumstanţe excepţionale”, are semnificaţia juridică a includerii exprese (şi recunoașterii, astfel, cu acest statut juridic), declarativ normativ, de către statul român, a acestei condiţii de fond legale a adopţiei, în cadrul ordinii sale publice de drept internațional privat (opozabile celorlalte state membre, prin instituţia juridică a refuzului recunoașterii unei hotărâri străine în acest sens), cu ansamblul efectelor sale juridice. 

- Codul civil: art. 460 
- Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008: art. 9 
- Codul de procedură civilă: art. 1.096, art. 1.097