Răpire internațională de copii. Invocarea situației de excepție prevăzute de art. 13 alin. (2) din Convenția de la Haga. Aprecierea opiniei copilului, inclusiv din perspectiva alienării parentale. Necesitatea unui raport de expertiză judiciară psiholog

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Pentru ca instanța de judecată să rețină incidența situației de excepție prevăzute de art. 13 alin. (2) din Convenția de la Haga, ce are ca efect respingerea cererii de înapoiere a copilului, este necesar să se stabilească faptul că minorul are maturitatea necesară pentru a-și exprima opinia, ceea ce presupune ca acesta să fie în măsură să realizeze care variantă corespunde mai bine interesului său, precum și ca voința să nu-i fie viciată de comportamentul părintelui răpitor. Alienarea parentală reprezintă acțiunea exercitată de un părinte asupra copilului, care este abuzat emoțional prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non-verbale, în scopul de a-l determina să creadă că celălalt părinte îi este dușman sau de a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Convenția de la Haga, prin faptul că și-a întemeiat hotărârea exclusiv pe voința minorului exprimată cu ocazia audierii, fără a arăta în concret care sunt aspectele pe baza cărora se reține gradul de maturitate necesar pentru validarea opțiunii sale, în condițiile în care la dosar există probe contradictorii. 

– Convenția de la Haga din 1980: art. 1, art. 3, art. 4, art. 8, art. 12, art. 13