Partid politic. Respingerea încuviințării probei cu expertiză. Respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aprecierea similarității semnului politic de către instanța de judecată
DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL
Rezumat
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează regimul probelor, ca atare (Mantovanelli împotriva Franței, pct. 34). Admisibilitatea probelor și aprecierea acestora sunt, în primul rând de competența dreptului intern și a instanțelor naționale [García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 28]. Situația este similară în ceea ce privește forța probatorie și sarcina probei [Tiemann împotriva Franței și Germaniei (dec. )]. Tot instanța națională este cea care apreciază utilitatea probelor propuse [Centro Europa 7 S. r. l. și Di Stefano împotriva Italiei (MC), pct. 98]. În legislația română, legiuitorul a reglementat modalitatea și condițiile în care pot fi propuse și administrate probatoriile prin dispozițiile art. 249-365 C. pr. civ. Astfel, în conformitate cu art. 255 C. pr. civ. „Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului”. Instanța a apreciat în mod corect asupra necesității încuviințării și administrării probei cu expertiză de specialitate, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv înregistrarea unui partid politic. Deosebirea dintre semnele permanente se apreciază în primul rând de către instanța de judecată sesizată cu cererea de înregistrare a unui partid politic. Instanța de judecată este cea care stabilește, în primul rând dacă există vreun indiciu din care să rezulte identitatea dintre semnul permanent al partidului respectiv cu semnul permanent al unui partid politic deja înregistrat. Prima instanță nu are obligația de a încuviința și a administra proba cu expertiză de specialitate, iar refuzul de a dispune o expertiză nu este, în sine, inechitabil (H. împotriva Franței, pct. 61 și 70). Mai mult, proba cu expertiză nu este utilă soluționării cauzei, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 14/2003, nu este necesară opinia unui expert pentru a concluziona dacă cele două semne permanente se deosebesc, fiind o chestiune de percepție asupra publicului. În ceea ce privește similaritatea semnului partidului politic, s-a învederat că, într-adevăr, legiuitorul a avut în vedere ca denumirea integrală, denumirea prescurtată și semnul permanent ale unui partid politic (fiecare element de identificare în parte) să se deosebească clar de cele ale partidelor anterior înregistrate, nefiind suficientă o simplă deosebire, cu privire numai la unele dintre elementele distinctive (de vreme ce elementele de identificare nu sunt utilizate întotdeauna împreună și în orice context). Trebuie să se aibă în vedere, în primul rând, imaginea de ansamblu a semnului permanent, dacă există o similaritate vizuală, conceptuală sau fonetică și dacă există vreun risc de confuzie directă sau prin asociere.
– Codul de procedură civilă art. 65, art. 249-365
– Legea nr. 14/2003 a partidelor politice
– Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale art. 6
