Suspendarea de drept a judecăţii. Cerere de redeschidere a procesului. Perimare

DREPT CIVIL ŞI PROCESUAL CIVIL

Autori

  • Judecător Alina Mihaela Mateescu Autor

Rezumat

Faptul că instanţa a acordat termen atât de îndelungat, nu are relevanţă asupra termenului de perimare, întrucât sunt aplicabile dispoziţiile art. 415 pct. 2 C. pr. civ., conform cărora judecata se reia prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, neavând importanţă ce termen de judecată se fixează şi dacă acesta este stabilit ulterior împlinirii celor 6 luni de la ultimul act de procedură. 
Totodată, Curtea constată că aceste ultime dispoziţii legale nu condiţionează reluarea judecăţii decât de formularea cererii de redeschidere „făcută cu arătarea moştenitorilor”, nu şi de depunerea actelor doveditoare ale calităţii de moştenitor, cum în mod nelegal a reţinut tribunalul, cu atât mai mult cu cât este vorba în general, în aceste situaţii, de acte care se eliberează persoanelor care au vocaţie de moştenitor, greu de procurat de la instituţii de către părţile din dosar, fără concursul instanţei. 


– Cod procedură civilă: art. 412 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 2, art. 416-423 

Publicat

12.01.2024

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)

1 2 3 > >>