Litigiu privind drepturile băneşti ale magistraţilor. Trecerea la o altă tranşă de vechime. Discriminare. Necompetenţă materială
DREPTUL MUNCII ŞI ASIGURĂRILOR SOCIALE
Rezumat
Este de necontestat că, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2010 şi a celorlalte acte normative succesive din materia salarizării personalului din sistemul bugetar, au apărut inechităţi cu privire la cuantumul indemnizaţiilor încasate de magistraţi, înregistrându-se diferenţe între persoane aflate în aceeaşi situaţie de vechime, grad, gradaţie.
S-a susţinut de către reclamantă şi de către tribunal că existenţa situaţiilor discriminatorii a fost recunoscută chiar prin emiterea Legii nr. 71/2015 şi apoi a O.U.G. nr. 20/2016. Într-adevăr, prin adoptarea acestor acte normative s-a urmărit eliminarea „discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010” şi a unor „inechităţi în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate”, însă aceste discrepanţe şi inechităţi nu reprezintă automat şi situaţii discriminatorii, în sensul OG nr. 137/2000, ci au acest caracter doar în condiţiile în care defavorizarea unei categorii de salariaţi (în sens larg, incluzând toate categoriile de persoane care îşi desfăşoară activitatea în sectorul bugetar) urmăreşte unul dintre scopurile enumerate la art. 2 din Ordonanţă.
Situaţia invocată de reclamantă este urmarea aplicării, la data trecerii într-o tranşă de vechime superioară, a actului normativ în vigoare la acel moment, act normativ prin care legiuitorul şi-a expus o altă viziune în privinţa salarizării, Curtea Constituţională apreciind că normele legale aplicabile după 01.01.2011 sunt constituţionale şi nu încalcă principiul nediscriminării.
– O.G. nr. 137/2000: art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1)
– Legea nr. 285/2010: art. 6