Întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 334 alin. (4) C. pen., în cazul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România
DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL
Rezumat
Nu este prevăzută de legea penală fapta inculpatului, care a condus pe teritoriul României la data 05.01.2018 autoturismul înmatriculat în Republica Italia, ce nu avea o asigurare valabilă de răspundere civilă pentru daunele produse terţilor, ci această faptă îmbracă forma juridică a unei contravenţii având în vedere şi considerentele Deciziei nr. 15/HP/2019 pronunţată de ICCJ, precum şi ale Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 537/2016 şi nr. 406/2017.
Dispoziţiile art. 334 alin. (4) C. pen. au fost supuse examenului de constituţionalitate pe calea unor excepţii de neconstituţionalitate soluţionate prin dec. nr. 537/2016 şi dec. nr. 406/2017.
Aceste dispoziţii au caracter constituţional numai în interpretarea dată de Curtea Constituţională care nu plasează în sfera de reglementare penală actul de conduită al încălcării obligaţiei de asigurare pentru răspundere civilă auto, fiind garantat principiului legalităţii incriminării, caracterul previzibil al normei de incriminare prevăzute de art. 334 alin. (4) C. pen. şi principiul egalităţii în drepturi.
- Legea nr. 286/2009 privind Codul penal: art. 334 alin. (4)
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: dec. nr. 15/HP/2019
- Curtea Constituţională: Deciziile nr. 537/2016 şi nr. 406/2017