– Repere desprinse din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –

MECANISME DE UNIFICARE A PRACTICII JUDICIARE

Autori

  • Tabita Monica Maftei Autor

Rezumat

În desfăşurarea procesului civil, sarcina aflării adevărului, pe cât de importantă, pe atât de grea, a fost aşezată de legiuitor exclusiv pe umerii judecătorului. Desigur, buna-credinţă despre care Codul de procedură civilă face vorbire în cuprinsul art. 12, presupune, implicit, obligaţia părţilor de a conlucra cu instanţa de judecată, în scopul aflării adevărului. Cu toate acestea, singurul care are obligaţia atât legală, cât şi morală, de a acţiona cu toată abnegaţia, în limitele impuse de lege, pentru a descoperi adevărul obiectiv, este jude-cătorul. Mijloacele procedurale puse la îndemâna sa, în realizarea acestui deziderat, sunt pe cât de largi, pe atât de fluide în aplicare, atitudinea pe care judecătorul este dator să o adopte diferind de fiecare dată în raport cu multitudinea nuanţelor juridice pe care varietatea litigiilor civile o pot cunoaşte.

Astfel, în litigii având obiect identic şi supuse, în privinţa soluţionării lor, aceloraşi dispo-ziţii de lege, rolul pe care trebuie să îl joace judecătorul cauzei poate să difere în raport cu elemente care, prin definiţie, variază de la caz la caz: comportamentul procesual al părţilor, probele de care acestea dispun sau le propun, implicarea unor apărători profe-sionişti etc. Totuşi, analiza jurisprudenţei de caz a instanţei supreme în această materie oferă importante repere asupra limitelor în care judecătorul este chemat să acţioneze în cadrul procesului civil, iar jurisprudenţa acesteia de unificare a practicii judiciare oferă soluţii lămuritoare sub acest aspect.

În studiul de faţă ne-am propus, aşadar, o selecţie – pe care o sperăm să fie cât mai relevantă pentru cititori – a soluţiilor pronunţate de instanţa supremă, îndeosebi a celor pronunţate recent – în problema rolului jucat de judecător în cadrul procesului civil în scopul aflării adevărului.

 

Cuvinte-cheie: adevăr, judecător, principiul disponibilităţii, principiul rolului activ, principiul legalităţii

Descărcări

Publicat

14.12.2023