Nulitatea actelor de procedură – aspecte desprinse din jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație şi Justiție –

Rezumat

Actul de procedură reprezintă, în cea mai succintă definiție, o manifestare de voință aparținând participanților la procesul civil prin care se dă naștere, se oferă continuitate sau se stinge un raport procesual. El este supus unor condiții de fond și de formă stabilite de legiuitor pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului civil, cu respectarea atât a interesului individual al părților, cât și a interesului public.

Prin raportare la dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pr. civ., nulitatea actului de procedură trebuie înțeleasă drept acea sancțiune care „lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea condițiilor legale, de fond sau de formă”.

Definită astfel, chiar de către legiuitor, drept o sancțiune de procedură, nulitatea joacă, alături de toate celelalte sancțiuni cu care operează dreptul procesual civil (decăderea, perimarea etc.) un rol deosebit de important în realizarea actului de justiție. Căci, dacă, în esență, dreptul procesual civil nu este altceva decât ansamblul regulilor prin care forța coercitivă a statului se manifestă pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului substanțial – fără regulile de procedură, dreptul substanțial riscând să rămână o construcție teoretică frumoasă, dar incapabilă să ofere, prin sine însăși, garanția deplinei exercitări a drepturilor subiective civile – sancțiunile procedurale reprezintă, poate, cele mai importante instrumente prin intermediul cărora dreptul procesual își asigură sie însuși efectivitatea și eficacitatea.

Iar, între sancțiunile procesual civile, cea mai gravă și, astfel, cea mai puternică în planul efectelor juridice, este nulitatea.

Cu toate acestea, dată fiind gravitatea efectelor sale, sancțiunea nulității trebuie să fie întotdeauna ultimul remediu pentru corectarea unei neregularități procedurale. Fiind o sancțiune care nu operează ope legis, ci doar ope judicii, aplicarea sa reprezintă, de multe ori, o provocare pentru judecătorul cauzei care, pe de o parte, trebuie să tempereze avântul cu care părțile, invocând nereguli procedurale, cer aplicarea acestei sancțiuni ori de câte ori pot să indice un presupus motiv de nelegalitate a unui act de procedură ce nu le este prielnic, iar, pe de altă parte, trebuie să acționeze cu promptitudine pentru a nu permite unui act de procedură nelegal să producă în continuare efecte. Pentru a simplifica misiunea acestuia, legiuitorul, prin Codul de procedură civilă, a realizat o sistematizare a nulităților procedurale (iar atunci când nu a făcut-o, a dat indicii suficiente pentru reali-zarea unei astfel de sistematizări) – care oferă, prin aplicarea unor reguli prestabilite, răspunsurile necesare determinării regimului juridic concret al cazului de nulitate incident într-o anumită cauză. Mai mult chiar, legiuitorul stabilește, el însuși, câteva situații în care aplicarea sancțiunii nulității trebuie să intervină ca remediu procedural al nerespectării cerințelor legale (nulitățile exprese). Cu toate acestea, în considerarea regulii potrivit căreia aplicarea sancțiunii nulității trebuie să se facă doar ca ultimă soluție posibilă pentru remedierea încălcării normelor procedurale, legiuitorul îi oferă judecătorului o plajă largă de apreciere asupra gestionării acestei sancțiuni în contextul factual al fiecărei cauze.

Selecția de jurisprudență făcută în prezentul material ne dorim să ofere cât mai multe răspunsuri multitudinii de întrebări pe care regimul juridic al sancțiunii nulității actelor de procedură le poate ridica în practică, prin raportare nu atât la regulile aplicabile în raport cu tipologia stabilită în funcție de sistematizarea permisă de legiuitor și dezvoltată pe larg în doctrină, în sensul clasificării nulității actelor de procedură în absolută sau relativă, expresă sau virtuală, condiționată sau necondiționată, intrinsecă sau extrinsecă etc. (reguli care, de altfel, sunt bine cunoscute de specialiști), ci mai ales, prin raportare la o multitudine de alte elemente care (chiar dacă, de multe ori specifice speței) pot oferi o imagine mult mai amplă asupra mecanismului de funcționare al acestei sancțiuni a dreptului procesual civil, decât ar permite, poate, o aplicare abstractă a acestor reguli.

Cuvinte-cheie: nulitate absolută, nulitate relativă, nulitate condiționată, nulitate necondiționată, principiile fundamentale ale procesului civil, procedura de citare, comuni-carea actelor de procedură, neregularitate procedurală, sancțiune procedurală, recurs în interesul legii, hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.